Actualitate

Falsele jurnale intime ale lui Hitler, accesibile publicului larg

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/23/hitler.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Falsele jurnale intime ale lui Adolf Hitler, considerate una dintre cele mai mari înşelătorii din istoria presei germane de după Al Doilea Război Mondial, vor fi transferate Arhivelor Naţionale din Germania, unde vor fi accesibile publicului larg, a anunţat marţi săptămânalul Stern. </strong></p>

 


În urmă cu aproape 30 de ani, pe 25 aprilie 1983, falsele jurnale intime ale dictatorului nazist au fost prezentate la Hamburg ca o descoperire senzaţională realizată de Stern, una dintre cele mai renumite publicaţii germane, informează AFP.

"Stern va preda toate jurnalele intime aflate încă în posesia sa", a declarat o purtătoare de cuvânt a acestui săptămânal, Franziska Kipper, precizând că exemplarele aflate în posesia altor instituţii (în special Fundaţia Cartier din Paris şi Haus der Geschichte din Bonn) vor rămâne acolo unde se află în prezent.


"30 de ani reprezintă termenul obişnuit pentru ca documentele oficiale să devină accesibile pentru public. Stern a luat decizia de a preda aceste caiete", se afirmă în comunicatul emis de acest săptămânal.

"Jurnalele falsificate fac parte din istoria publicaţiei Stern. Nu dorim să scăpăm de ele, ci să acţionăm de o manieră potrivită şi, înainte de toate, obiectivă", a declarat redactorul-şef al publicaţiei Stern, Dominik Wichmann, citat în acelaşi comunicat.


Pe 25 aprilie 1983, un jurnalist de la Stern, Gerd Heidemann, a prezentat cu mare pompă o serie de carnete negre - repartizate în 62 de volume - afirmând că erau jurnalele intime ale dictatorului Adolf Hitler.

Achiziţionate cu 9,3 milioane de mărci germane de către Stern, acele caiete au fost de fapt trucate de Konrad Kujau, un pretins colecţionar. Înşelătoria a fost descoperită de Poliţia judiciară şi de Arhivele publice din Koblenz.


Stern a fost obligat să îşi prezinte public scuze, iar redactorii de la momentul respectiv au demisionat. Încrederea cititorilor, puternic afectată de acest scandal, a condus la o scădere considerabilă a vânzărilor publicaţiei.

Konrad Kujau şi reporterul Gerd Heidemann au apărut în faţa tribunalului în 1984 şi au fost condamnaţi la patru ani de închisoare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter