Actualitate

Au început pariurile pe seama celui mai aşteptat copil din Marea Britanie

Cameramanii şi fotografii au început deja să îşi caute locuri cât mai bune în faţa maternităţii unde va naşte ducesa Catherine, soţia prinţului William, în timp ce, la casele de pariuri, admiratorii tânărului cuplu regal încearcă să ghicească sexul, greutatea şi numele copilului.

Cel mai aşteptat copil din Marea Britanie ar trebui să se nască la jumătatea lunii iulie, dar presa se grăbeşte să găsească un loc cât mai bun pentru a relata evenimentul, în faţa spitalului St. Mary din Londra, unde va naşte ducesa Catherine. Această zarvă mediatică este cauzată şi de faptul că pe reţelele de socializare circulă zvonul potrivit căruia micul moştenitor al tronului Marii Britanii se va naşte mai devreme decât a fost anunţat. Cei care au făcut pariuri la data naşterii prinţului William şi-au amintit că acesta a venit pe lume cu zece zile înainte de termenul anunţat oficial de prinţesa Diana - 1 iulie 1982.

Sosirea primei echipe de televiziune, luni dimineaţă, a creat o adevărată frenezie media: în cursul zilei, spaţiul a fost umplut de zeci de fotografi şi camaramani, care au încercat cu ajutorul trepiedelor să îşi delimiteze un teritoriu necesar desfăşurării în timpul evenimentelor.


Coroana vrea liniște

Prevăzând efervescenţa mediatică, reprezentanţii palatului Buckingham au sfătuit jurnaliştii să fie reţinuţi, pentru ca „activitatea spitalului să nu fie tulburată”. Kate a avut o ultimă apariţie publică la jumătatea lui iunie, la aniversarea reginei Elizabeth, la Londra, iar în prezent se odihneşte departe de ochii curioşilor.


Kate, în vârstă de 31 de ani, va naşte la spitalul St. Mary, unde s-au născut prinţii William şi Harry. Indiferent dacă va fi fată sau băiat, copilul este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.

Pe ce se fac cele mai multe pariuri?


Admiratorii cuplului regal deja pun pariuri referitor la numele copilului. Printre acestea se numără Alexandra, Diana, George, Wayne. Dar aceasta nu este singura temă de discuţie la casele de pariuri. Pariorii sunt siguri că ştiu ce greutate va avea copilul la naştere şi ce culoare va avea părul micuţului sau micuţei.

„Este o piaţă mondială. Ca şi britanicii, oamenii din lumea întreagă iubesc familia regală”, a declarat pentru AFP Joe Crilly, de la casa de pariuri William Hill. Brokerii se aşteaptă ca numărul pariurilor să fie mai mare decât cel de la data nunţii lui Kate şi William, în 2011.


Elizabeth sau Diana?

Printre posibilele prenume ale copilului ce par apropiate de sufletul pariorilor se numără Alexandra (al doilea nume al reginei Elizabeth a II-a), Charlotte, Elizabeth, Diana şi Victoria. În cazul în care Kate va naşte un băiat, numele pe care se pariază cel mai mult sunt James şi Louis. Printre cele mai puţin probabile nume pentru un mic prinţ sau o mică prinţesă se numără Hashtag, Wayne, Waynetta, dar şi Psy.


La întrebarea „cine va aduce copilul în faţa presei?”, răspunsurile „Kate” şi „William” au găsit un număr egal de susţinători.

Casa de pariuri Paddy Power a înregistrat până în prezent 10.000 de pariuri şi estimează să aibă încasări de peste 300.000 de lire sterline (350.000 de euro). Primele pariuri legate de casa regală britanică au apărut la nunta prinţului Charles cu Diana, părinţii prinţului William.

Pe 3 decembrie 2012, la peste un an şi jumătate de la nunta lor somptuoasă, prinţul William şi soţia sa, Catherine, au anunţat că vor avea primul lor copil, viitorul moştenitor al tronului Marii Britanii, iar această veste era aşteptată cu înfrigurare şi speranţă, de multe luni, de întregul regat.

William, fiul prinţului Charles şi al prinţesei Diana, s-a căsătorit cu Kate Middleton pe 29 aprilie 2011, la Londra, în cadrul unei ceremonii somptuoase, care a fost urmărită de aproximativ 2 miliarde de telespectatori.

Ultimele Stiri
abonare newsletter