Actualitate

Zeci de spălătorii auto din Cluj au fost luate la purecat de Protecţia Consumatorilor

În perioada 5 august – 9 august, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj a desfăşurat o acţiune de control privind modul de respectare a prevederilor legale la spalătoriile auto.

Zeci de spălătorii auto din Cluj au fost luate la purecat de Protecţia Consumatorilor Zeci de spălătorii auto din Cluj au fost luate la purecat de Protecţia Consumatorilor

În judeţul Cluj au fost controlaţi 12 operatori economici dintre care la nouă s-au constatat abateri. S-au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, dintre care nouă amenzi în valoare de 20.000 lei şi un avertisment, fiind dispuse 9 măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor constatate.

Inspectorii de la protecţia consumatorilor au descoperit la câteva dinte spălătoriile verificate că nu afişau în mod vizibil denumirea unităţii şi Certificatul de Înregistrare la Registrul Comerţului din care să rezute obiectul de activitate pentru care societatea este autorizată să funcţioneze. De asemenea, lipsea lista cu principalele servicii prestate, riscuri previzibile, modalitatea de despăgubire a consumatorilor în cazul unui incident, preţurile şi tarifele - afişate în mod ilizibil, fără menţionarea monedei de referinţă (leul) sau afişarea preţurilor fără a fi incluse toate taxele, inclusiv TVA.


La nivelul judeţului Cluj, în anul 2013 au fost înregistrate două  reclamaţii privind modul de prestare a serviciului de întreţinere şi spălare a autoturismelor, reclamaţii întemeiate, soluţionate în favoarea consumatorului.

 


 

abonare newsletter