Actualitate
Barroso: România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru Schengen. Trebuie să primească o şansă
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a afirmat că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Spaţiul Schengen şi trebuie să primească o şansă de aderare cât mai curând, afirmă preşedintele Comisiei Europene.
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso„Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Schengen şi cred că va fi corect să li se acorde o şansă cât mai curând”, a declarat Barroso în interviul acordat postului public de radio bulgar, citat de Mediafax.
Referindu-se la piaţa muncii la nivel european, Barroso a reamintit că libera circulaţie a cetăţenilor europeni este unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene. Preşedintele CE a comentat astfel informaţia apărută vineri în media, conform căreia Marea Britanie va pune capăt accesului la munci sezoniere pentru cetăţenii bulgari şi români, între alţi cetăţeni ai UE.
„Nu trebuie să creăm cetăţeni europeni de rangul întâi şi de rang secund. Comisia Europeană este de partea celor care doresc o Europă puternică, unită şi deschisă; vom face totul pentru ca ţările membre să nu aibă statute diferite. (...) Cred în unitatea Europei şi cred că suntem mai puternici când suntem uniţi”, a declarat Barroso.