Actualitate

Benzina românească, cea mai ieftină din UE. Unde se situează Clujul în clasament?

Cea mai ieftină benzină din România se găseşte în Iaşi, iar Clujul se situează în categoria oraşelor cu preţuri medii, potrivit unei analize realizate pe baza tarifelor practicate în benzinăriile Petrom, Rompetrol şi Lukoil, principalele companii petroliere din România. Analiza ia în calcul preţurile pentru sortimentele standard de benzină şi motorină, care sunt cele mai populare.

Cea mai ieftină benzină din România se găseşte în Iaşi, iar Clujul se situează în categoria oraşelor cu preţuri medii, potrivit unei analize realizate pe baza tarifelor practicate în benzinăriile Petrom, Rompetrol şi Lukoil, principalele companii petroliere din România. Analiza ia în calcul preţurile pentru sortimentele standard de benzină şi motorină, care sunt cele mai populare.

Benzina şi motorina au preţuri mai mici cu câteva zeci de bani faţă de restul ţării în Iaşi. În  judeţele Neamţ şi Suceava, spre exemplu, benzina costă în jur de 5,55 lei, iar în Iaşi poate fi găsită chiar şi la un preţ de 5,54 lei pe litru. Motorina, de asemenea, costă 5,72-5,73 lei pe litru în Botoşani, Suceava şi Iaşi şi 5,79 în judeţul Neamţ.


Pe de altă parte, cea mai scumpă benzină din România se găseşte în Bucureşti şi judeţul Ilfov. Astfel, în staţiile Petrom din Bucureşti, preţul benzinei pleacă de la 5,65 lei pe litru la benzinăria de pe b-dul Mihail Kogălniceanu şi ajunge la 5,68 lei pe litru în staţia Băneasa, la ieşirea spre DN1, şi la 5,71 lei pe litru pe b-dul Iuliu Maniu, spre Autostrada Bucureşti-Piteşti, potrivit Agerpres.

Restul marilor oraşe din ţară au preţuri medii

În categoria se putea mai rău, dar şi mai bine intră: Braşov (5,63 lei la benzină şi 5,93 lei la motorină), Cluj-Napoca (5,64 lei la benzină şi 5,89 lei la motorină), Craiova (5,69 lei la benzină şi 5,95 lei la motorină), Constanţa (5,60 lei la benzină şi 5,83 lei la motorină), Timişoara (5,61 la benzină şi 5,94 la motorină).


Preţuri în funcţie de costurile benzinăriilor

Preţul carburanţilor diferă cu plus/minus 5% faţă de preţul de referinţă stabilit de compania petrolieră, în funcţie de costurile fiecărei benzinării.

Astfel, din tariful pe care îl plătim la pompă, aproape jumătate înseamnă taxe şi accize, iar restul reprezintă preţul propriu-zis al carburanţilor. Mai departe, preţul benzinei şi motorinei depinde în principal de cotaţiile petroliere, de costurile de rafinare, de cele de transport şi depozitare şi, în final, de cheltuielile cu distribuţia (unde intră gestionarea reţelei de benzinării: chirie, utilităţi, salarii) şi de marja de profit pe care şi-o alocă fiecare companie în parte.


Benzina noastră, cea mai ieftină din UE

Dacă ne comparăm cu restul europenilor, stăm destul de bine. Benzina de la noi este cea mai ieftină din Uniunea Europeană, după cum arată datele Oil Bulletin, centralizate de Comisia Europeană. Ultimul raport, cel din 23 septembrie, arată că preţul benzinei în România este de 1,25 euro pe litru, iar media europeană ajunge la 1,57 euro pe litru. Şi la motorină suntem sub media europeană: la noi costă 1,33 euro pe litru, iar media UE 28 este de 1,45 euro pe litru.

Luând anul 2005 ca referinţă, preţurile la carburanţi au fost anul trecut de 1,7 ori mai mari şi de peste trei ori mai mari faţă de 2001, conform Indicelui Armonizat al Preţurilor de Consum (HICP), al Eurostat.


Totodată, România a înregistrat o creştere mai rapidă a preţurilor la carburanţi comparativ cu media Uniunii Europene, deşi preţul benzinei rămâne printre cele mai mici din UE.

Pe piaţa din România există cinci lanţuri importante de distribuţie a carburanţilor: OMV Petrom (550 de staţii), Rompetrol (450), Lukoil (301), MOL (141) şi Agip (40), deci în jur de 1.500 de benzinării în total. La acestea se mai adaugă încă aproximativ 700 de benzinării independente.


Însă peisajul s-ar putea modifica radical în următorii trei-cinci ani, când mai multe companii petroliere şi-au anunţat intenţia de a deveni jucători importanţi la noi în ţară. Este vorba în special de ruşii de la Gazprom Neft, care vor să ajungă la un lanţ de 120 de staţii, dar şi de azerii de la SOCAR, care au cumpărat deja 15 benzinării în zona Moldovei şi îşi doresc să deţină 300 de staţii în România.

Ultimele Stiri
abonare newsletter