Actualitate

O clădire de 21 de etaje s-a PRĂBUŞIT în Columbia

O clădire nouă de 21 de etaje s-a prăbuşit în apropiere de Medellin, în nord-vestul Columbiei, iar 11 persoane sunt blocate sub dărâmături, au anunţat duminică autorităţile locale.

O clădire de 21 de etaje s-a PRĂBUŞIT în Columbia O clădire de 21 de etaje s-a PRĂBUŞIT în Columbia

Muncitorii încercau să consolideze structura în momentul producerii dramei, sâmbătă seara, a precizat municipalitatea.

Nouă dintre ei au fost prinşi sub dărâmături, alături de un paznic şi un locatar, în timp ce trei persoane au fost salvate.


Departamentul pentru gestionarea riscurilor din cadrul municipalităţii a descoperit încă de vineri crăpături în cadrul clădirii, care a fost evacuată.

"Am avertizat cu privire la riscuri în timpul vizitei", a declarat pentru AFP responsabilul acestui serviciu, Santiago Perez, explicând că s-a format subit o gaură.


Jumătate dintre cele 80 de apartamente ale clădirii nu erau locuite înainte de prăbuşire, potrivit Mediafax.

Peste 100 de membri ai echipelor de salvare, pompieri, ingineri civilli şi voluntari sunt pregătiţi să intervină folosind câini specializaţi pentru a încerca să recupereze eventuali supravieţuitori, dar speranţele sunt minime.


Una dintre victime a fost localizată de echipa de căutare canină, dar cadavrul său nu a putut fi recuperat încă, a precizat Perez.

Celelalte cinci turnuri ale complexului rezidenţial situat în localitatea El Poblado, la periferia Medellin, au fost evacuate ca măsură de precauţie.


Locuitorii a circa 15 clădiri mai îndepărtate au fost, de asemenea, evacuaţi şi găzduiţi într-o biserică, a precizat Crucea Roşie.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter