Actualitate

Peste 8.000 de apeluri telefonice după ajutorul cerut pentru identificarea fetiței din tabăra de romi din Grecia

Peste 8.000 de apeluri telefonice au fost primite de asociaţia de caritate din Grecia în custodia căreia se află fetiţa blondă în vârstă de patru ani care a fost descoperită săptămâna trecută într-o tabără de romi din Farsala, după ce autorităţile au cerut ajutorul pentru identificarea ei.

Peste 8.000 de apeluri telefonice după ajutorul cerut pentru identificarea ei Peste 8.000 de apeluri telefonice după ajutorul cerut pentru identificarea ei

Testele ADN au demonstrat că fetiţa, cunoscută sub numele de Maria, nu este rudă cu bărbatul şi femeia alături de care trăia. Aceştia din urmă urmează să compară luni în faţa unui judecător, fiind acuzaţi de răpirea unui minor şi deţinerea de acte false, relatează BBC News Online..

Comunitatea romă în care a fost găsită fetiţa s-a raliat însă în jurul "părinţilor". Potrivit şefului asociaţiei rome din Farsala, în centrul Greciei, cuplul o trata pe fetiţă mai bine decât pe copiii lor biologici şi ea îi iubea. Fratele bărbatului care pretinde că este tatăl Mariei a reitarat că aceasta le-a fost încredinţată la naştere. Dar cuplul este suspectat de asistenţii sociali că a răpit-o pe fetiţă pentru a o trimite la cerşit sau pentru a o implica într-o reţea de exploatare sexuală, scrie Mediafax.


A născut 6 copii în 10 luni

Cuplul a înregistrat un număr diferit de copii în registre familiale regionale diferite. Femeia susţine că a născut şase copii într-o perioadă de zece luni.

Când au fost întrebaţi cum a ajuns Maria la ei, cei doi şi-au schimbat constant declaraţiile, a afirmat directorul poliţiei provinciale din Thessalia, Vassilis Halatsis.


Potrivit Daily Mirror, femeia ar fi declarat că fetiţa i-ar fi fost încredinţată de mama biologică a acesteia, o româncă, în timp ce Daily Telegraph citează tot declaraţiile acesteia, potrivit cărora mama fetiţei ar fi de origine bulgară. Trăsăturile fetiţei arată că aceasta ar proveni din estul sau nordul Europei. Grecia a cerut asistenţă din partea celorlalte ţări europene prin intermediul Interpol.

Totodată, autorităţile urmează să publice, luni, fotografiile celor doi adulţi, potrivit agenţiei publice din Grecia AMNA, citată de CNN. Autorităţile speră că prin mediatizarea cazului, informaţia va ajunge la cineva care poate oferi mai multe date despre suspecţi.


În acelaşi timp, Amnesty International susţine că prejudecăţile şi discriminarea împotriva romilor sunt foarte răspândite în Grecia şi în alte părţi din Europa, iar cazul Mariei ar putea reînvia vechile prejudecăţi potrivit cărora romii fură copii pentru a-i obliga să muncească.

"Nu avem nicio informaţie că această fetiţă a fost obligată să muncească sau să cerşească pe străzi", a declarat purtătorul de cuvânt al asociaţiei Zâmbet de Copil, căreia i-a fost încredinţată fetiţa, Panagiotis Pardalis.


Agenţia guvernamentală a vehiculat "posibilitatea existenţei unei reţele care aduce femei însărcinate în Grecia din Bulgaria şi le ia copiii pentru a-i vinde". Agenţia citează, de asemenea, "informaţii" apărute în trecut despre sicrie goale ale unor copii despre care se afirmase că au fost născuţi morţi de mame străine în Atena.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter