Actualitate

Gazele de şist: pro sau contra?

Monitorul de Cluj disecă subiectul și prezintă principalele elemente care pot ajuta la clarificarea chestiunii.

Gestiunea dezastruoasă a subiectului gaze de șist, depotrivă de către Guvern și de Chevron, riscă să compromită definitiv tema în România – sau să lase teren liber unor noi băieți deștepți, susţin reprezentanţi ai opiniei publice.

În acest context, e cu atât mai importantă încercarea de clarificare a subiectului, iar un inventar al argumentelor pro şi contra, considerăm că e cu atât mai binevenit.


1. În principiu, n-ar fi rău să găsim gaze de șist, iar exploatarea lor ar fi și în avantajul nostru, al consumatorilor români.

Rezervele noastre de gaz convențional mai ajung pentru vreo 10 ani, epuizându-se treptat. În anii următori vom depinde și mai mult de Gazprom, iar interconectările prin care am avea acces la alte surse merg foarte încet.


Cu cât apar mai mulți jucători în piață în regiunea noastră și cu cât găsim resurse mai diversificate, cu atât va fi competiție mai mare și vom avea prețuri mai mici, comparativ cu alternativa monopolului Gazprom.

Cât va fi prețul în viitor? Nu știm, deoarece nu știm ce rezerve avem, ce cerere va fi în condiții de piață, cât de diversificată va fi oferta. Ştim sigur că prețul va fi peste nivelul artificial de scăzut și nesustenabil de azi, nivel ce oricum nu va putea fi păstrat; însă mai mic decât ar fi în condiţii de lipsă de concurenţă a furnizorilor.


2. Deocamdată discutăm de EXPLORARE, nu EXPLOATARE, un lucru care se cam pierde din vedere în vâltoarea momentului.

Este foarte posibil, dacă nu probabil, să se găsească mult mai puțin gaz de șist exploatabil economic decât se caută; iar estimările de gaz de șist în România, acelea ale IEA 2013, de “suficiente pentru a acoperi consumul pe 100 de ani”, sunt probabil mult supraevaluate. În Polonia, de pildă, estimările s-au revizuit la 1/15 din cât se aproximase inițial. În orice caz, chiar dacă se găsește gaz în lunile acestea, chiar dacă rezervele ar fi importante, despre EXPLOATARE discutăm cel devreme prin 2018. Până atunci piața de gaz din România sigur nu va fi liberalizată și atunci nu va fi profitabilă exploatarea gazelor de șist, care sunt costisitoare.


3. E absolut legitimă îngrijorarea publicului că statul român e incapabil să respecte interesul public și să aplice reguli stricte de mediu, dacă vom ajunge să folosim vreodată fracking în România.

Dar asta nu se va întâmpla cu incompetenții cocoțați în fruntea autorităților publice, reglementatori, autorități centrale și locale și clientela lor de partid. Chiar e mai probabil ca oamenii din stradă, la Pungești sau în București, să fie mai inteligenți decât politicienii care îi reprezintă și pe care îi votează. E absolut legitimă îngrijorarea publicului câtă vreme nu există niciun studiu pe România, nicio notă de fundamentare clară pentru o politică de oricare ar fi ea, nu s-a facut nicio consultare adevarată, adică informată, nu cu emoții pro și contra.


4. Dacă detaliile despre explorarea de la Pungești nu sunt foarte clare publicului, viteza cu care s-au dat avizele de mediu și s-au transformat avizele negative la nivel local în aprobări e suspectă.

abonare newsletter