Actualitate

Floreştenii se revoltă împotriva Fany

Locuitorii din Floreşti vor protesta duminică, în faţa primăriei din localitate, împotriva menţinerii firmei Fany ca principal operator pentru transportul de persoane pe ruta Cluj-Napoca – Floreşti.

Decizia Tribunalului Cluj de suspendare a hotărârii de Consiliu Judeţean prin care au fost scoase de la licitaţie traseele de transport persoane din judeţ scoate oamenii în stradă. Floreştenii vor protesta duminică faţă de decizia Tribunalului Cluj, dar şi faţă de firma Fany care în prezent asigură transportul de persoane pe ruta Cluj-Napoca – Floreşti. Prin intermediul unei reţele de socializare, floreştenii şi-au dat întâlnire în faţa primăriei din comună unde va avea loc protestul, programat pentru duminică, 8 decembrie, la ora 15.00. Până acum, şi-au anunţat prezenţa aproximativ 300 de persoane.

Ca urmare a deciziei Tribunalului Cluj, deocamdată Asociaţia Metropolitană de Transport, înfiinţată special pentru extinderea traseelor RATUC în comunele vecine, nu poate face nimic. Totul este blocat de decizia Tribunalului care nu este totuşi definitivă şi irevocabilă, astfel că forul judeţean poate să atace decizia.


Consiliul Judeţean a suspendat licitaţiile, în toamna acestui an, ca RATUC să îşi poată prelungi traseele în comunele din zona metropolitană, dar deocamdată RATUC nu poate intra în comunele limitrofe municipiului, doar instanţa fiind cea care va decide soarta acestui demers.

Primarul Emil Boc a declarat în urmă cu câteva zile că Primăria Cluj-Napoca nu mai poate face nimic în momentul de faţă. “Am făcut tot ce a ţinut de noi ca RATUC să meargă în zonele anunţate. Sunt convins că decizia instanţei va fi până la urmă favorabilă şi Consiliul Judeţean va menţine decizia luată de a nu pune aceste trasee la licitaţie. Sunt proceduri judiciare şi aşteptăm rezultatul, dar din punctul nostru de vedere totul este în regulă”, a spus Boc.


În urmă cu aproximativ două săptămâni, în şedinţa de Consiliu Local s-a aprobat transformarea RATUC în societate comercială, aceasta fiind una dintre condiţiile intrării RATUC în comunele vecine. De asemenea, comunele Floreşti, Baciu, Apahida, Feleacu, Ciurila şi Chinteni au format Asociaţia Metropolitană de Transport.

abonare newsletter