Actualitate
Clujean, băgat în spital după ce a fost lovit în cap cu bâtele de trei tineri
În 14 decembrie, ora 20:00, un bărbat de 30 ani, din Cluj-Napoca, a sesizat Poliţia municipiului Cluj-Napoca despre faptul că trei tineri agresau o persoană în curtea locuinţei sale de pe strada Victor Papilian din Cluj-Napoca.
“La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, precum şi un echipaj medical care a transportat victima la U.P.U. 1 Cluj-Napoca, în vederea acordării de îngrijiri medicale, întrucât aceasta prezenta leziuni la nivelul capului. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că victima a fost agresată de trei persoane necunoscute, acestea lovind-o în repetate rânduri în zona capului cu obiecte contondente, respectiv bâte din lemn”, a declarat Adriana Vornicu, purtător de cuvânt la IPJ Cluj.
În scurt timp, poliţiştii clujeni au identificat şi depistat cele trei persoane, stabilind că este vorba despre trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 37 de ani.
Suspecţii au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca pentru audieri, iar în cazul în care partea vătămată va depune plângere prealabilă, aceştia urmează să fie cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală.