Actualitate

PROTESTE VIOLENTE la Kiev: Cel puţin 21 de persoane au murit şi 100 au fost rănite în violenţele de marţi seara - VIDEO

Ciocniri între manifestanţi şi poliţie au izbucnit marţi în apropierea Parlamentului de la Kiev, ducând la probabil cea mai sângeroasă confruntare de la începutul protestelor din Ucraina. Cel puţin 21 de persoane, civili şi poliţişti, au fost ucise în cursul violenţelor, potrivit ultimului bilanţ disponibil.

Cel puţin 21 de persoane au murit şi alte 100 au fost rănite, marţi, în confruntările dintre forţele guvernamentale şi manifestanţi în centrul Kievului, care era cuprins de flăcări miercuri dimineaţa, relatează CNN, preluat de Mediafax.

Marţi a fost ziua cea mai sângeroasă a revoltei ucrainene, poliţia antirevoltă folosind tunuri, grenade asurzitoare şi alte mijloace pentru a disersa protestatarii. Unii dintre manifestanţi au ripostat cu bâte de baseball sau alte mijloace.


Situaţia s-a calmat cu greu peste noapte. Fumul dens şi flăcările ce se ridicau de la pneurile incendiate continua să se vadă în jurul Pieţei Independenţei, la mică distanţă de Parlament. Explozii de mică intensitate s-au auzit toată noaptea, acestea fiind cauzate de petardele aruncate de manifestanţi şi, probabil, de grenadele asurzitoare lansate de poliţişti împotriva mulţimii.

Manifestanţii au ridicat baricade toată noaptea, formând lanţuri umane pentru transportarea cărămizilor, pietrelor şi lemnului în anticiparea unei alte ofensive a poliţiei.


Forţele de securitate ucrainene au înaintat, într-adevăr, în pofida baricadelor, după care s-au oprit, cel puţin pentru moment.

Ultimele Stiri
abonare newsletter