Actualitate

Avionul dispărut: Care a fost ULTIMUL MESAJ transmis de către echipaj turnului de control

Ultimul mesaj transmis de avionul Boeing 777, dispărut de sâmbătă, turnului de control a fost "Ei bine, noapte bună", a anunţat miercuri ambasadorul malaysian la Beijing, în cadrul unei întâlniri cu rudele pasagerilor chinezi.

Aceste cuvinte au fost rostite de unul dintre piloţi în momentul în care avionul părăsea spaţiul aerian malaysian pentru a intra în spaţiul aerian vietnamez, potrivit declaraţiilor ambasadorului Iskandar Sarudin, relatate de cotidianul Straits Times din Singapore.

Presat de familii să răspundă numeroaselor întrebări ridicate de misterioasa dispariţie a aviaţiei şi de faptul că cele cinci zile de căutări nu s-au soldat cu niciun rezultat, ambasadorul a apreciat că "nu a venit momentul" pentru dezvăluirea informaţiilor transmise de militari autorităţilor civile.


El a apărat, de asemenea, echipa după ce un post de televiziune australian l-a acuzat pe copilotul Fariq Abdul Hamid, în vârstă de 27 de ani, că a încălcat regulile aviaţiei civile în 2011, lăsând în cabină două tinere sud-africane în timpul zborului.

Avionul cu 239 de persoane la bord, dintre care 153 de chinezi, a dispărut undeva între estul Malaysiei şi Vietnam. Căutările nu au condus la niciun rezultat până în prezent, în pofida mobilizării unor mijloace "fără precedent", potrivit Kuala Lumpur.

Ultimele Stiri
abonare newsletter