Actualitate

Băsescu: Tinerii români preferă calculatorul. Slavă Domnului că avem 10% care se îndreaptă şi către dat cu sapa

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că România are o resursă mult mai valoroasă decât aurul de la Roşia Montană şi decât gazele de şişt, şi anume inteligenţa, adăugând că ar trebui ca ţara noastră să urmeze exemplul Japoniei, care a pus accentul pe inteligenţa poporului.

sursa foto:: sursazilei.ro sursa foto:: sursazilei.ro

Băsescu a precizat, în discursul rostit la gala de premiere a câştigătorilor Maratonului de Programare organizat la Braşov de Universitatea "Tansilvania", că informatizarea ţării este una din soluţiile de recuperare rapidă a decalajelor rapide dintre România şi statele vechi membre ale UE.

"Un astfel de eveniment întâmplat la Braşov, aflându-se la prima ediţie, eu fiind la ultima ediţie, nu putea să mă lase în afara interesului de a participa la această ceremonie, pentru că astăzi dascălii dumneavoastră vor pune laurii pe capul câştigătorilor. Este un eveniment care arată două lucruri: inteligenţă şi generozitate. Înţeleg că programele pe care le-aţi realizat vor fi dăruite Uniunii Europene pentru a fi distribuite în orice stat al UE", a spus preşedintele în discursul rostit în faţa studenţilor, citat de Mediafax.


El a subliniat că în România există condiţii ca o industrie IT să se dezvolte în cele mai bune condiiţi şi că România are "toate ingredientele şansei de a valorifica inteligenţa românească".

"Avem un sistem internet care este printre cele mai performate din lume din punct de vedere al vitezei, suntem, din câte ştiu, în primele cinci ţări din lume şi cred că nu este greşit. Avem un sistem fiscal pentru companiile IT favorabil şi avem cel mai important lucru: inteligenţă şi plăcerea tinerilor români de a se afla în faţa unui calculator. Cred că 90 la sută dintre români, dacă le pui în faţă o sapă şi un calculator, vor prefera să se aşeze în faţa calculatorului şi înseamnă că nativ ne îndreptăm către o muncă intelecutală, către valorificarea inteligenţei şi mai puţin către dat cu sapa, ceea ce nu-i cel mai rău lucru. Slavă Domnului că avem 10 la sută care se îndreaptă şi către dat cu sapa", a mai spus preşedintele.


Băsescu a dat ca exemplu şi faptul că România are cel mai mare număr de start-up-uri, de firme nou-înfiinţate de tineri.

"Deci ştim să pornim o mică afacere şi atunci aş valorifica această resursă care este mult mai valoroasă şi decât aurul de la Roşia Montană, şi decât gazele de şişt: inteligenţa. Avem o probă în lume. O ţară cu zero resurse, Japonia, unde a putut să ajungă folosind inteligenţa acelui popor. Avem şi noi şi şansa să avem această avere uriaşă, inteligenţa românilor în general şi a tinerilor în special, pasiunea lor pentru această minune a tehnicii care înseamnă informatica şi tot ce ţine de informatizare şi avem şi banii de care avem nevoie, totul este să-i luăm. Eu văd România capabilă să-şi valorifice resursa de inteligenţă pe care o au generaţiile tinere şi să ajungă unul din campionii modernizării. Sigur sunt mulţi dintre aceia care spun că România trebuie să devină peste noapte a şaptea putere economică a UE. Este greu pentru că avem un PIB mult prea mic faţă de primii 15, dar putem foarte bine să devenim campioni în acest domeniu. Iar apelul meu către toate instituţiile statului, în mod deosebit către mediul universitar este: valorificaţi banii pe care îi avem de la UE pentru a pune în valoare inteligenţa studenţilor pe care îi avem la cursuri" a spus Băsescu.


Traian Băsescu a precizat că România este o ţară, datorită resursei umane pe care o are, în care "nicio mare companie IT nu şi-a permis să nu existe, să nu aibă un centru măcar naţional dacă nu regional, ceea ce arată că marile firme IT vin ele acolo unde există resursa umană şi talentul, pentru că este indiscutabil confirmat de oricine din această lume a inteligenţei că România este un mare furnizor de inteligenţă".

El a dat ca exemplu companiile Oracle, IBM, Intel şi Amazon.


Preşedintele a felicitat toate cele zece echipe de tineri participanţi la Maratonul de Programare, dar şi echipa care s-a retras din competiţie.

"Probabil voi nu mergeţi niciodată la discotecă dacă aţi clacat", a spus preşedintele.


La finalul evenimentului, Băsescu a înmânat proiectele celor nouă echipe de tineri informaticieni reprezentantului UE în România petnru a le duce la Bruxelles.

Şeful statului a spus apoi că îşi va dona telefonul Iphone5 pentru o tabletă All View a firmei româneşti care a organizat evenimentul de la Braşov.

Organizatorii aveau deja pregătit cadoul pentru preşedinte, iar acesta a fost nevoit să îşi ofere telefonul personal, care i-a fost însă returnat imediat de către directorul companiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter