Actualitate
Florin Piersic a primit paşaportul moldovenesc pe scenă
Joi seara, în timpul reprezentaţiei piesei „Singur în noapte” la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, actorul Florin Piersic a primit paşaportul Republicii Moldova.
Paşaportul cu coperţi albastre i-a fost înmânat chiar pe scenă de către Ion Grosu, ex-director al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, actualmente director al Teatrului Naţional de Operă şi Balet, potrivit evz.ro.
Cu ochii în lacrimi, Florin Piersic a mulţumit celor din jur, spunându-le că primirea cetăţeniei Republicii Moldova este unul din cele mai frumoase lucruri care i s-au întâmplat în ultimul timp.