Actualitate

Operație în PREMIERĂ la Cluj: ÎNLOCUIRE de LIMBĂ!

Medici de la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială Cluj-Napoca fac, miercuri, o operaţie de îndepărtare a unei tumori care a afectat limba unui pacient de 44 de ani, intervenţia presupunând scoaterea în totalitate a limbii şi înlocuirea ei cu muşchi din zona pectorală.

Medicul Teofil Lung, coordonatorul echipei de medici, a declarat, miercuri, presei, înaintea intervenţiei, că pacientul a efectuat şedinţe de chimioterapie şi cobaltoterapie, însă tumoarea a crescut în continuare.

"Efectuăm o operaţie, în premieră naţională, unicat, la un pacient de 44 de ani din Bucureşti, care are o tumoare la limbă. Limba se fragmentează, e bucăţi deja, iar sub ea e un crater imens. Pacientul a făcut 32 de şedinţe de chimioterapie şi cobaltoterapie iar în urma tratamentului tumora nu a dispărut, ci a crescut în continuare şi a ajuns în faza în care i-a cuprins limba, laringele, zona amigdaliană şi are ganglioni pe ambele părţi latero-cervicale, lângă carotidă şi jugulară. Pacientul are dureri foarte mari, nu poate să mai înghită, nu se poate alimenta deloc. Operaţia constă în îndepărtarea, în totalitate, a tumorii, dar şi a limbii, a ţesutului de sub limbă, facem o larigectomie înaltă, îndepărtăm ganglionii şi organul vorbirii, şi apoi încercăm o reconstrucţie imediată, şi vom lua muşchi din pectoral pentru a înlocui limba, pentru că în cavitatea bucală a pacientului nu va mai rămâne nimic", a afirmat Lung, citat de Mediafax.


Potrivit acestuia, intervenţia chirurgicală durează circa şase - şapte ore.

"Post - operator, pacientul se va alimenta cu sondă naso-gastrică şi va respira prin canulă traheală, pe care sperăm să o suprimăm, ulterior, într-un timp scurt. Dacă alimentaţia nu va putea fi reluată pe cale naturală, se va face gastro stomă, se face un orificiu lateral, iar pacientul se va alimenta direct prin stomac. Sperăm, totuşi, să îşi poată relua deglutiţia şi să poată să înghită după o anumită perioadă. Încercăm să vedem ce rămâne din organul vorbirii şi dacă va fi nevoie de un aparat ajutător, numit laringofon, pentru a putea vorbi. Nu va avea o viaţă fericită post-operator", a explicat Teofil Lung.


Acesta a menţionat că problema mare a pacienţilor pe care îi tratează este faptul că au sistemul de apărare distrus, numărul leucocitelor fiind sub jumătate, "ceea ce presupune posibilitatea unor infecţii post-operatorii".

"Chimioterapia şi cobaltoterapia îngreunează mult vindecarea. Am zeci de pacienţi purtaţi prin diferite spitale, pentru tot felul de analize, iar tumorile în cazul lor au crescut, în aşa fel încât au devenit inoperabile. Trag, din nou, un semnal de alarmă, şi spun că lumea trebuie să ştie că cele două tratamente, chimio şi cobaltoterapia nu dau randament în acest timp de cancer. Că dau în altele, foarte bine, dar aici nu au efect", a mai spus medicul clujean.


Pacientul Ion Gheorghe a declarat la rândul său înaintea intervenţiei chirurgicale că este şofer de meserie şi a fumat mai multe pachete de ţigări pe zi.

"Din ianuarie 2013 am fost descoperit cu această boală, cancer la limbă, nu puteam să mai înghit, am fost la spitale din Bucureşti şi am făcut 32 de şedinţe de chimioterapie. Aveam peste 90 de kilograme, am slăbit foarte mult, nu mai puteam să mănânc nimic, doar ceai. Am fumat 32 de ani, sunt şofer, asta e meseria, fumam mai multe pachete de ţigări pe zi", a spus pacientul care a adăugat că este încrezător în operaţie.


Teofil Lung a precizat că a mai efectuat de-a lungul carierei alte două intervenţii similare, prima în 1986, dar care nu a constituit un succes deplin, şi una în urmă cu 10 ani, la o pacientă care a reuşit să vorbească după 21 de zile de la operaţie şi şi-a reluat alimentaţia normală după o lună.

abonare newsletter