Actualitate

Operaţia de înlocuire a limbii, un succes

Operaţia de îndepărtare a unei tumori la un pacient de 44 de ani, a cărui limbă a fost scoasă şi înlocuită cu un muşchi din zona pectorală, a fost declarată reuşită de către echipa medicală de la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială Cluj-Napoca.

Operaţia de îndepărtare a unei tumori la un pacient de 44 de ani, a cărui limbă a fost scoasă şi înlocuită cu un muşchi din zona pectorală, a fost declarată reuşită de către echipa medicală de la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială Cluj-Napoca.

Medicul Teofil Lung, coordonatorul echipei care a realizat intervenţia chirurgicală, a declarat, miercuri, că s-a reuşit "salvarea organului vorbirii", astfel că pacientul va putea comunica după două săptămâni.


"Operaţia a reuşit, am scos tumoarea, pacientul este bine. Va mai rămâne internat cel puţin zece zile, depinde totul acum de organismul lui. I s-a înlocuit limba pe care a trebuit să o scoatem, cu un muşchi din zona pectorală şi am reuşit să îi salvăm organul vorbirii, astfel că va putea să vorbească după două săptămâni", a spus Lung, citat de Mediafax.

Operaţia a durat peste şapte ore.


Medicul Teofil Lung, coordonatorul echipei de medici, a declarat presei, miercuri, înaintea intervenţiei, că pacientul a făcut şedinţe de chimioterapie şi cobaltoterapie, însă tumoarea a crescut în continuare.

"Efectuăm o operaţie, în premieră naţională, unicat, la un pacient de 44 de ani din Bucureşti, care are o tumoare la limbă. Limba se fragmentează, e bucăţi deja, iar sub ea e un crater imens. Pacientul a făcut 32 de şedinţe de chimioterapie şi cobaltoterapie, iar în urma tratamentului tumora nu a dispărut, ci a crescut în continuare şi a ajuns în faza în care i-a cuprins limba, laringele, zona amigdaliană şi are ganglioni pe ambele părţi latero-cervicale, lângă carotidă şi jugulară. Pacientul are dureri foarte mari, nu poate să mai înghită, nu se poate alimenta deloc. Operaţia constă în îndepărtarea, în totalitate, a tumorii, dar şi a limbii, a ţesutului de sub limbă, facem o larigectomie înaltă, îndepărtăm ganglionii şi organul vorbirii, şi apoi încercăm o reconstrucţie imediată, şi vom lua muşchi din pectoral pentru a înlocui limba, pentru că în cavitatea bucală a pacientului nu va mai rămâne nimic", afirma Lung.


Pacientul Ion Gheorghe spunea, înaintea intervenţiei chirurgicale, că este şofer de meserie şi a fumat mai multe pachete de ţigări pe zi.

"Din ianuarie 2013 am fost descoperit cu această boală, cancer la limbă, nu puteam să mai înghit, am fost la spitale din Bucureşti şi am făcut 32 de şedinţe de chimioterapie. Aveam peste 90 de kilograme, am slăbit foarte mult, nu mai puteam să mănânc nimic, doar ceai. Am fumat 32 de ani, sunt şofer, asta e meseria, fumam mai multe pachete de ţigări pe zi", a spus pacientul care a adăugat că este încrezător în operaţie.


Teofil Lung a precizat că a mai efectuat de-a lungul carierei două intervenţii similare, prima în 1986, dar care nu a constituit un succes deplin, şi una în urmă cu 10 ani, la o pacientă care a reuşit să vorbească după 21 de zile de la operaţie şi şi-a reluat alimentaţia normală după o lună.

abonare newsletter