Actualitate

Ramon Vargas, al treilea tenor al lumii, va concerta la Cluj

A patra ediție a Festivalului Studenţesc de Operă ”Viva Vox” se va desfășura în perioada 5 – 11 mai 2014 și este organizat de Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” în parteneriat cu Opera Națională din Cluj-Napoca.

În cele şase zile de festival vor avea loc 10 spectacole susținute de opt ansambluri naționale și internaționale. Se vor desfăşura și patru cursuri de măiestrie și mai multe workshop-uri susținute de presonalități de renume mondial din domeniu. Vor fi susţinute spectacole ale academiilor de muzică din București, Cluj-Napoca, Debrecen, Iași, Timișoara, Salszburg și Szeget. Surpriza din acest an este  prezența Facultății de Muzică din Ierusalim. “Pe scenele festivalului vor urca, în total, 317 studenți, vom avea 20 de invitați speciali de renume internațional și vom organiza patru cursuri de măiestrie la care sunt așteptați să se înscrie aproximativ 45 de studenți români și străini. Totul o să de desfășoare sub atenta coordonare a celor 20 de voluntari ai noștii”,  a declarat Fuchs Francisc, directorul general al festivalului.

Festival unic în ţară

Gala de deschidere este programată pentru luni, 5 mai şi îi va avea ca invitați speciali pe Ramon Vargas, cel de-al treilea tenor al lumii, George Petean, baritonul de origine clujeană apreciat la scară internaţională, şi soprana clujeană Brigitta Kele.


Festivalul Viva Vox este unic în țară. ”Festivalul studențesc organizat de departamentul de canto al Academiei de Muzică Gheorghe Dima, considerat cel mai puternic departament din țară, este unic în țară. Dacă va continua în același ritm acesta poate deveni un eveniment cu adevărat veritabil, un motiv în plus să fie trecut pe lista evenimentelor care contribuie la promovarea imaginii de Cluj-Napoca, Capitală Culturală Europeană”, a declarat Ionel Pantea, preşedintele onofic al festivalului.

Live pe internet

Festivalul ”Viva Vox” din acest an va fi transmis în direct, prin streaming pe internet. ”În acest fel putem fi urmăriți din orice colț al lumii”, a declarat managerul cultural al Operei Naționale din Cluj-Napoca, Sabin Mircea Rus. El a mai spus că, tot din acest an, materialele de promovare vor fi transmise și revistelor europene care tratează genul liric. ”Prin Viva Vox ne-am străduit să oferim o vizibilitate cât mai mare orașului, atât la nivel național cât și la nivel internațional iar prin promovara festivalului și prin invitații noștrii de renume mondial încercăm să contribuim și noi la obţinerea titlului de Cluj-Napoca Capitală Europeană” a spus Sabin Mircea Rus.


Bugetul festivalului va fi de aproximativ 180.000 lei.

abonare newsletter