Actualitate

Sănătatea clujenilor în PERICOL. Au fost găsite NEREGULI la carne, ouă şi vin

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au oprit de la comercializare peste 700 de kilograme de produse alimentare şi au aplicat agenţilor economici 35 de amenzi în valoare de 124.000 lei.

Pentru ca locuitorii judeţului Cluj să aibă siguranţă că se vor aproviziona din magazine şi hipermarketuri cu produse proaspete şi de cea mai bună calitate, inspectorii de la Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj au efectuat o serie de controale în perioada 1-17 aprilie. 

Au fost controlaţi 70 de operatori economici, iar la 50 dintre ei au fost găsite nereguli.


Carne expirată

Comisarii au găsit produse din carne a căror termene de valabilitate erau la termen. "Neîncadrarea produselor expuse la comercializare în data limită de consum/data durabilităţii minimale declarată de producători a fost semnalată la trei operatori economici, fiind oprite definitiv de la comercializare 24 kg produse, în valoare de 466 lei", au transmis printr-un comunicat remis presei reprezentan'ii CJPC Cluj.

Printre alte nereguli care au fost găsite la produsele de carne se numără: ambalaje degradate, lipsa menţionării producătorului, neînscrierea în lista ingredientelor a cantităţii nete, exprimată în % a ingredientului care apare înscris în denumirea produsului, neindicarea stării termice a produselor.


În total, au fost aplicate 21 sancţiuni contravenţionale din care 17 amenzi  în valoare de 62.000  lei.

Ouă cu termen de valabilitate depăşit

"Din totalul operatorilor economici care comercializau ouă, la cinci dintre aceştia s-au evidenţiat abateri de la prevederile legale în vigoare privind categoria acestor produse, astfel: încadrarea produselor în data limită de consum (la un singur  operator economic au fost identificate ouă cu data limită de consum depăşită cu o zi), informarea consumatorilor asupra elementelor de identificare şi caracterizare a produselor (a fost semnalată la doi operatori economici, la care data durabilităţii minimale standardă nu era  vizibila)", au declarat inspectorii CJPC Cluj.


Au fost aplicate un număr de cinci sancţiuni  contravenţionale, din care trei amenzi, în valoare de 8.000 lei şi două avertismente.

Nereguli au fost găsite şi la vopseaua de ouă pe motiv că nu erau etichetate corespunzător. Au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, din care trei amenzi în valoare de 7.000 lei şi două avertismente.


200 kilograme de produse de patiserie, retrase

Din cauză că pe ambalajele produselor de patiserie nu se regăseau etichete care să indice ingredientele conţinutului, dar şi pentru alte nereguli, 10 comercianţi au fost sancţionaţi.

"S-au oprit temporar de la comercializare, până la remedierea deficienţelor semnalate, 212 kg produse de patiserie în valoare de 4.381 lei. Au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, din care şase amenzi în valoare de 26.000 lei şi patru avertismente", declară comisarii de la CJPC.


De la comercializare au mai fost opriţi şi 110 litri de vin şi 31 de kilograme de ciocolată din cauza unor nereguli găsite de comisarii de la CJPC Cluj.

 

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter