Actualitate

Turneul Stradivarius ajunge la Cluj

Violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul rus Eduard Kunz se află în “Turneul Stradivarius. In the mood for Prokofiev”.

Violonistul Alexandru Tomescu se pregăteşte să plece pentru al şaptelea an consecutiv într-o călătorie care îl va purta în 12 centre culturale din România, printre care şi Cluj-Napoca. El îl va avea alături, pe scenă, pe celebrul pianist rus Eduard Kunz, într-un program integral Prokofiev. Cele două mari nume ale muzicii vor concerta la Cluj-Napoca, în 21 mai, la Casa de Cultură a Studenţilor, de la ora 20.00.

Ei mai susţin concerte şi în Târgu-Mureş, Bistriţa, Timişoara, Bucureşti, dar şi alte oraşe din ţară.


“In the Mood for Prokofiev” este titlul turneului, programul propunând o selecţie a celor mai îndrăgite lucrări pentru vioară şi pian ale compozitorului rus: Cinci melodii op. 35 bis şi cele două Sonate pentru vioară şi pian.

În premieră, concertele turneului Stradivarius se vor deschide cu piesa unui tânăr, chiar foarte tânăr compozitor român. Este vorba despre Gabriel Gîţan, elev în clasa a XI-a al Colegiului Naţional de Muzică “George Enescu” din Bucureşti. El este câştigătorul concursului nonconformist lansat în urmă cu câteva luni de Eduard Kunz şi Alexandru Tomescu – practic o invitaţie la creaţie adresată compozitorilor români, indiferent de vârstă.


Publicul va contribui la o cauză socială importantă

Ediţia 2014 a evenimentului se înscrie în tradiţia iniţiată de Alexandru Tomescu – aceea de a integra o coordonată de responsabilitate socială. Astfel, Turneul Naţional Stradivarius – In the Mood for Prokofiev este dedicat Fundaţiei Hope and Homes for Children România, al cărei ambasador este Alexandru Tomescu din 2012 şi luptei împotriva abandonului copiilor. Publicul este invitat să afle mai multe despre HHC România, organizaţie care de 15 ani se ocupă cu desfiinţarea orfelinatelor de tip vechi şi relocarea copiilor în sisteme cât mai apropiate de mediul familial. Astfel, iubitorii de muzică vor avea ocazia să ajute HHC România să îşi îndeplinească misiunea: aceea de a închide toate orfelinatele de tip vechi până în 2020.

Cine este Alexandru Tomescu

Drumul lui Alexandru Tomescu în muzică a început odată cu lecţiile de vioară primite de la mama sa şi a continuat apoi cu studii îndrumate de maestrul Ştefan Gheorghiu în România şi de Tibor Varga, Eduard Schmieder, Igor Oistrach, Ruggiero Ricci şi Herman Krebbers în străinătate. Pregătirea excepţională de care s-a bucurat i-a adus premii la cele mai prestigioase concursuri de vioară. Au urmat concerte în săli celebre ale principalelor metropole ale muzicii.


Eduard Kunz, pianistul din Siberia

Eduard Kunz s-a născut în oraşul Omsk din Siberia, a studiat pianul cu Mihail Hohlov la Şcoala Specială Gnessin pentru copii supradotaţi din Moscova şi mai apoi cu Andrei Diev la Conservatorul National de Muzica „Piotr Ilici Ceaikovski” de la Moscova. A obţinut diploma de masterat cu distincţie şi medalie de aur pentru performanţele sale, la Royal Northern College of Music, profesori fiindu-i Norma Fisher şi regretatul Mark Ray. Este inclus de prestigioasa publicaţie BBC Music Magazine în topul celor mai buni 10 pianişti de mâine. A susţinut recitaluri în marile săli de concert ale lumii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter