Actualitate

Doi copii s-au ELECTROCUTAT după ce s-au jucat pe un tren de marfă - VIDEO

Distracţie cu final dramatic pentru doi copii în vârstă de 12, respectiv 15 ani, din Dej. Cei doi s-au electrocutat după ce s-au urcat pe un tren staţionat în gara din localitate. Martorii au povestit că cei doi copii se jucau pe trenul de marfă iar la un moment dat în jurul orei 21.30 acesta a pornit.

Trenul era staţionat la intrarea în gară când cei doi minori au escaladat vagoanele pline cu sare. Nu au apucat să ajungă până în vârful garniturii şi din cauza tensiunii mari, s-a format un arc electric care i-a trântit la pământ ca şi seceraţi. Băiatul de 12 ani a fost aruncat pe terasamentul căii ferate, iar celălalt a căzut între vagoane, pe mecanismul de prindere al acestora, scrie dejeanul.ro.

Între timp, făra ca cineva să ştie ce s-a întâmplat, trenul s-a pus în mişcare. Abia când s-a dezmeticit, băiatul de 12 ani a reuşit să ceară ajutor unui angajat al gării, care a sunat la 112. Rănit fiind, băiatul a reuşit să îi spună împiegatului de mişcare că prietenul său de 15 ani a rămas între vagoane. Angajatul CFR şi-a anunţat colegii prin staţie, care au luat hotărârea de a opri trenul în staţia Căşeiu. În gara din Dej s-a deplasat un echipaj SMURD, iar înspre Căşeiu a fost trimisă o ambulanţă cu asistent.


Minorul de 12 ani a fost preluat şi transportat la spitalul din Dej, suferind arsuri la nivelul feţei şi a mâinilor. În stare mult mai gravă se află prietenul său în vârsta de 15 ani, care a suferit arsuri pe o mare parte din corp şi traumatisme în urma impactului cu garnitura de tren. Ambii au fost transferaţi la Cluj-Napoca, dar pentru cel de 15 ani, medicii se gândesc să solicite un elicopter SMURD care să îl transporte la Spitalul de Arşi din Bucureşti. După ce poliţiştii au finalizat cercetările, trenul care transporta sare de la Dej şi-a continuat drumul spre Ungaria.

Ultimele Stiri
abonare newsletter