Actualitate
Soldații români din Afganistan se întorc acasă
Duminică, 29 iunie 2014, au început, în prezența premierul român Victor Ponta și ai miniștrilor Apărării și al Internelor, procedurile de retragere a trupelor românești care au participat, în ultimii 12 ani, la misiunile NATO din Afganistan.
Contingentul român din Afganistan este constituit în prezent de aproximativ 2.000 de militari, a căror retragere va avea în următoarele luni. Calendarul de retragere prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în Afganistan doar circa 200 de militari care să se ocupe de instruirea armatei afgane.
25.000 soldați români în 12 ani
În ultimii 12 ani, România a participat la acţiunile NATO din Afganistan cu un efectiv total de 25.000 soldaţi, ministrul Apărării, Mircea Duşă, precizând, în discurs, că va fi respectată planificarea Alianţei pentru următoarele luni, România înţelegând importanţa acţiunilor NATO pentru propria securitate.
Ministrul Dușa a mai subliniat și faptul că soldații români au fost prezenți în Afganistan încă de la începutul conflictului, din 2002. „România a fost una dintre primele țări care a participat la misiunile ISAF, din februarie 2002. Dumneavoastră ați deschis misiunea batalioanelor în Afganistan și tot dumneavoastră o închideți, Din 2006, militarii români au primit în grijă cea mai periculoasă zonă din Afganistan, Zabul. Soldații români raportează astăzi 'Misiune îndeplinită!”, a afirmat ministrul Apărării.
La rândul său, premierul Victor Ponta a amintit, ca şi cei doi miniştri, de soldaţii români decedaţi sau răniţi în misiunile din Afganistan şi a menţionat aportul important al trupelor din România la aceste misiuni.
„Stimați ofițeri și subofițeri, mă aflu aici pentru a vă mulțumi pentru tot ceea ce ați făcut în misiunile de aici, vă doresc să ajungeți toți bine acasă, vreau doar să spun încă o dată că datorită misiunii dvs, a sacrificiului, curajului, România este astăzi o țară mai sigură și un partener respectat de aliații noștri și țările NATO. Cei 23 de camarazi ai dvs. care și-au dat viața vor rămâne eroi ai României, mă gândesc la răniții care vor avea nevoie de sprijinul și solidaritatea noastră. Datoria Guvernului este să vă asigure condiții de viață mai bune decât cele pe care le-ați avut în ultima perioadă și aici. Vă așteptăm pe toți sănătoși acasă. Suntem mândri de voi! Mult succesc în continuare", a afirmat premierul Victor Ponta.
La începutul anului, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat că a fost aprobat un calendar de retragere a trupelor româneşti din Afganistan, care prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în această ţară doar circa 200 de militari care să se ocupe de instruirea armatei afgane.
„Planificarea pe care am aprobat-o şi în CSAT este de aproximativ 1.000 de oameni în Afganistan, astfel ca din octombrie încolo să rămânem doar cu, probabil, vreo 200 de militari, la nivel de instructori ai armatei afgane", a spus Duşa.
50.000 soldați NATO, retrași din Afganistan
NATO a anunţat la rândul său că, anul acesta, îşi va retrage trupele din Afganistan, după 2014 urmând să mai rămână doar o parte dintre soldaţii Alianţei.
Astfel, majoritatea celor 50.000 de militari ai Alianţei vor părăsi Afganistanul până la sfârşitul anului, o retragere care generează temeri privind o nouă intensificare a violenţelor într-o ţară în care talibanii rămân puternici, în pofida celor 12 ani de prezenţă militară occidentală.