Actualitate

Amenzi de peste 27.000 lei, date de polițiștii locali în cartierul Mărăști

Poliţia Locală a efectuat joi, 07 august 2014, o amplă acţiune de control în cartierul Mărăşti, având ca tematică aspecte privind traficul rutier, ordinea şi liniştea publică, protecţia mediului, activităţi comerciale şi disciplina în construcţii.

În urma verificărilor au fost ridicate 2 autovehicule care staţionau în staţiile mijloacelor de transport în comun, s-au transmis 16 somaţii adresate unor agenţi economici, asociaţii de proprietari, fime de construcţii, persoane fizice şi s-au constatat 90 de fapte contravenţionale, sancţionate cu amenzi în valoare de 27.400 lei, astfel:

- 16 somaţii pentru asociaţii de proprietari, fime de construcţii şi proprietari de terenuri;


- 24 sancţiuni pentru opriri/staţionări neregulamentare în staţiile mijloacelor de transport în comun;

- 48 sancţiuni pentru parcări neregulamentare pe trotuar şi spaţiile verzi;


- 5 sancţiuni pentru operatorii de taxi;

- 3 sancţiuni pentru amplasare panouri publicitare pe domeniul public ;


- 1 sancţiune pentru lucrări de construcţii executate fără autorizaţie;

- 3 sancţiuni pentru comerţ ilegal;


- 1 sancţiune pentru neîntreţinere teren;

- 5 sancţiuni pentru persoane care apelau la mila publică.

Ultimele Stiri
abonare newsletter