Actualitate
Termene mai scurte la Oficiul de Cadastru
Timpul de aşteptare pentru serviciile de cadastru şi întabulare se va scurta de săptămâna viitoare.
Serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) şi unităţile subordonate vor fi furnizate în termene mai scurte începând de săptămâna viitoare.
De luni, 1 septembrie, cel mai lung termen de aşteptare pentru un serviciu furnizat de ANCPI va fi de 15 zile lucrătoare, faţă de 21 în prezent. Modificările au fost aprobate prin Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 700/2014, publicat în Monitorul Oficial la data de 31 iulie.
Mai puţin timp de aşteptare
Una dintre modificările ce vor fi operate începând de săptămâna viitoare se referă la timpul necesar pentru serviciile de recepţie tehnică pentru lucrări de măsurători terestre şi a lucrărilor fotogrammetrice, în cazul cărora termenele scad de la 21 de zile lucrătoare, respectiv şapte zile în regim de urgenţă, la doar 15 zile lucrătoare şi cinci în regim de urgenţă. În ceea ce priveşte alte avize şi recepţii, termenele ANCPI vor fi de şapte zile lucrătoare pentru avizele de începere lucrări şi două zile în regim de urgenţă, la fel ca termenele stabilite în 2009.
Doar 15 zile lucrătoare, în loc de 21, vor trebui să aştepte şi cei care au nevoie de prima înregistrare a imobilelor (recepţie şi înfiinţare carte funciara). În caz de urgenţă, termenul scade cu două zile, adică la cinci zile lucrătoare.
Alte modificări se referă la serviciile de recepţie (număr cadastral) şi înfiinţare carte funciară, pentru care se va aştepta tot cu două zile mai puţin (şapte zile lucrătoare în loc de nouă zile lucrătoare). De asemenea, serviciile de întabulare sau înscriere provizorie vor avea ca termen, începând de săptămâna viitoare, şapte zile lucrătoare.
Serviciile de consultare/informare vor avea ca termen maxim trei zile lucrătoare, sau doar o zi în regim de urgenţă. Potrivit ordinului ANCPI, tot de luna viitoare, la nivel naţional, va fi instituit un program pentru depunerea cererilor şi eliberarea documentelor. Pentru solicitările privind serviciile de cadastru sau publicitate imobiliară, programul va fi zilnic de la 08.30 – 14.00. Eliberarea lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară se va efectua zilnic, pentru toate categoriile de solicitanţi, în intervalul orar 11.00 – 16.00.
Mai multe operaţiuni la OCPI Cluj
În primele şapte luni ale acestui an, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Cluj a înregistrat o creştere de 18% a numărului total de cereri înregistrate şi cu 54% a numărului de operaţiuni solicitate din partea publicului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
De asemenea, potrivit reprezentanţilor OCPI Cluj, în luna iulie a fost înregistrată o creştere cu 78% a operaţiunilor de înscriere a constucţiilor, faţă de luna iulie 2013.
În ceea ce priveşte numărul de tranzacţii imobiliare realizate în judeţ în luna iulie, datele OCPI Cluj arată o creştere constantă în ultimii ani, respectiv 3.094 de tranzacţii realizate în luna iulie a acestui an atât de persoane fizice cât şi de persoane juridice, faţă de circa 2.700 în iulie 2013 şi puţin peste 2.300 în iulie 2012.