Actualitate

Directoarea serviciului responsabil de protecția Casei Albe a demisionat

Julia Pierson, directoarea Secret Service, serviciul de elită însărcinat cu protecţia preşedintelui Statelor Unite, a demisionat, miercuri, din cauza scandalurilor legate de securitatea la Casa Albă.

Directoarea Secret Service a recunoscut marţi existenţa unor breşe "inacceptabile" în cadrul serviciului prezidenţial de pază şi protecţie.

"Astăzi (miercuri), Julia Pierson, directoarea Secret Service, şi-a prezentat demisia şi am acceptat-o", a declarat secretarul american pentru Securitate Internă, Jeh Johnson, salutând cei 30 de ani pe care Pierson i-a dedicat serviciului prezidenţial de pază şi protecţie.


Jeh Johnson a numit în director interimar, Joseph Clancy, retras din Secret Service în 2011, potrivit unui comunicat.

Această demisie are loc după pătrunderea unui bărbat pe 19 septembrie în Casa Albă. Bărbatul a sărit gardul Casei Albe şi a reuşit să intre în edificiu fără să fie reţinut de Secret Service. Cazul a declanşat o polemică privind eficacitatea acestei unităţi de elită.


O comisie de anchetă independentă, însărcinată cu examinarea serviciului, va fi înfiinţată de Camera Reprezentanţilor.

Etichete: casa alba demisie
Ultimele Stiri
abonare newsletter