Actualitate

Poliţiştii au confiscat haine şi încălţăminte în valoare de 5.000 de lei

În urma unui control de specialitate efectuat la punctul de lucru al unui magazin din Cluj-Napoca, poliţiştii au ridicat produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de circa 5.000 de lei.

Poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigare a Fraudelor, au efectuat un control de specialitate la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din Cluj-Napoca, care are ca obiect de activitate comercializarea de produse textile şi încălţăminte.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că societatea oferea spre comercializare produse textile şi încălţăminte cu însemnele unor mărci înregistrate, încălcând astfel prevederile articolului 90 din legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.


80 produse textile şi încălţăminte (cămăşi, tricouri, blugi, cizme), în valoare de circa 5.000 de lei, au fost ridicate.

„În baza probatoriului administrat, s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi comercializare de produse contrafăcute, faptă prevăzută şi pedepsită de legea 84/1998”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter