Actualitate

Concertul anului la Cluj-Napoca. James Blunt, show total la Sala Polivalentă FOTO-VIDEO

Peste 6000 de persoane au asistat vineri seara la concertul artistului britanic James Blunt de la Sala Polivalentă. Concertul a început puţin după ora 21.00 şi a durat aproape două ore, timp în care publicul a cântat şi dansat pe cele mai cunoscute piese ale artistului. În deschiderea concertului James Blunt a cântat trupa de indie-pop-rock din România, Les Elephants Bizarres.

În jurul orei 21:00 s-au auzit și primele acorduri cântate la pian de însuși James Blunt. Acestea au fost urmate de un “bună seara” care a ridicat publicul de pe scaune și l-a atras în fața scenei, semn că show-ul a început. Noua “bijuterie” a Clujului, Sala Polivalentă, a răsunat pe ritmurile unor piese celebre și s-a luminat cu ajutorul publicului pe acordurile melodiei “You’re beautiful”. Punctul culminant a fost momentul când James Blunt și-a luat rolul de astronaut în serios și a zburat purtat de public prin toată sala, gestul finalizându-se cu un salut pentru spectatorii aflați la tribunele din spate.

“Am fost prin multe țări în cadrul acestui nou turneu, și acestea m-au ajutat să mă pregătesc pentru show-ul din seara aceasta, pentru voi!”, a declarat artistul în timp ce publicul se bucura de fiecare acord al melodiilor ajunse deja celebre în toată lumea. După 2 ore de spectacol, artistul s-a retras în ropote de aplauze și a mulțumit tuturor celor prezenți pentru un show magnific, și și-a exprimat dorința de a reveni pe scena viitoarei capitale de tineret pentru 2015.


“Bună seara”, “salut”, “mulţumesc” şi "noapte bună" au fost singurele cuvinte în română pe care James Blunt le-a rostit.

Între piese, James Blunt a interacţionat cu publicul. “Sunt mai mic de înălțime de asta îmi plac chinezii. Și trupa mea stă mai în spate, îi țin acolo ca eu să par mai înalt. Nu vreau să omor limba română, de aceea voi vorbi în engleză”, a glumit James Blunt.


Momentul culminant al serii a fost cel în care artistul, aflat pe scenă, s-a lăsat purtat pe braţe de fani până în capătul sălii el susţinând că publicul clujean a fost ”extraordinar”.

”Este o plăcere să mă aflu la Cluj, pentru prima oară, sunteţi extraordinari, mă bucur că văd atâtea feţe zâmbitoare, vă mulţumesc că aţi venit”, a spus James Blunt.


Fanii au reuşit în acest fel să-şi facă poză cu artistul preferat.


La o altă piesă, luminile s-au stins, iar artistul britanic a rugat fanii să-şi aprindă lanternele de la telefoanele mobile.

Cele mai apreciate piese au fost de departe “You’re beautiful” şi “Goodbye my lover”.


Trupa lui James Blunt a revenit pe scenă pentru un bis unde a cântat alte trei melodii.

James Blunt a cântat la Cluj-Napoca în cadrul Festivalul Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania – TiMAF 2014, concertul făcând parte din turneul James Blunt “Moonlanding World Tour 2014”.

Cu aproximativ 17 milioane de discuri şi 20 de milioane de single-uri vândute în întreaga lume, câştigător a două premii Brit Awards, două premii Ivor Novello şi de cinci ori nominalizat al premiilor Grammy, James Blunt este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti, muzica acestuia clasându-se în primele poziţii ale top-urilor muzicale de specialitate din întreaga lume.

Moon Landing este cel de-al patrulea album al lui James Blunt. Acesta nu este un album despre vise şi despre prima iubire. Este despre imaginea din oglindă a băiatului care era, şi bărbatul care a devenit şi în acelaşi timp despre revenirea la rădăcini şi redescoperirea procesului de comunicare prin muzică, proces care oferă emoție directă și onestitate fără prea multe complicații.

James Blunt este un cântăreţ şi compozitor britanic născut în 1974, fiind cunoscut mai ales pentru piesele sale “You’re beautiful” şi „Goodbye my lover”. De-a lungul carierei sale, a scos patru albume, ultimul anul trecut, intitulat "Moon landing”, şi a vândut peste 20 de milioane de albume. Artistul a câştigat de două ori Brit Awards, tot de două ori MTV Video Music Awards şi a fost de cinci ori nominalizat la Premiile Grammy.

abonare newsletter