Actualitate

Torţionarul Alexandru Vişinescu, adus cu mandat la Curtea de Apel Bucureşti

Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost adus cu mandat, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă dosarul în care este acuzat de moartea a 12 deţinuţi politici în perioada în care a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat.

Torţionarul Alexandru Vişinescu Torţionarul Alexandru Vişinescu

Vişinescu a venit la Curtea de Apel Bucureşti în jurul orei 10.00, fiind însoţit de două persoane. Acesta a fost dus în sala de judecată, unde aşteaptă să înceapă procesul, anunță Mediafax.

Instanţa a dispus ca Alexandru Vişinescu să fie adus, la termenul din 5 noiembrie, cu mandat, întrucât în 22 octombrie nu a fost prezent şi nici nu a făcut dovada faptului că nu poate să vină la proces.


Tot la termenul din 22 octombrie, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca statul român, reprezentat de Ministerul de Finanţe, Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor să fie părţi responsabile civilmente în dosarul lui Alexandru Vişinescu, astfel încât dacă instanţa va dispune plata unor daune morale, cele trei instituţii vor plăti şi ele, alături de Vişinescu.

Curtea de Apel Bucureşti a început în 24 septembrie judecarea dosarului lui Alexandru Vişinescu. La primul termen, când Vişinescu a fost prezent, instanţa a admis cererea de a fi parte civilă în cauză formulată de Nicoleta Eremia, soţia fostului general Ion Eremia, care a fost încarcerat la Penitenciarul Râmnicu Sărat în perioada în care unitatea a fost condusă de Vişinescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter