Actualitate

A murit Valentin Nicolau, fostul director al TVR

Valentin Nicolau, proprietarul editurii Nemira, fost şef al Televiziunii Române, scriitor şi dramaturg, a decedat, marţi, la vârsta de 54 de ani, în urma unui stop cardio-respirator

Valentin Nicolau a fost dus de urgenţă la Spitalul Universitar Urgenţă Bucureşti, marţi seară, fiind în stop cardio-respirator. Nicolau se afla în maşina personală când a început să se simtă rău. Ambulanţa a fost chemată de o altă persoană.

Medicii au început manevrele de resuscitare în ambulanță și le-au continuat la spital. Decesul său a fost declarat după 45 de minute în care s-au făcut manevre de resuscitare, a declarat pentru Mediafax medicul Florin Chirculescu, un apropiat al fostului şef al Televiziunii Române. Medicul a adăugat că nu ştie ca Valentin Nicolau să fi fost cardiac, că acesta se lăsase de fumat şi slăbise.


Potrivit unui comunicat  al editurii Nemira, slujba şi înmormântarea lui Valentin Nicolau vor avea loc în cursul zilei de vineri, în Bucureşti.

Cine a fost Valentin Nicolau?

Scriitor, proprietar al grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau, în vârstă de 54 de ani, a fost de formaţie geofizician.


Valentin Nicolau a condus Televiziunea Română, din funcţia de preşedinte-director general, în perioada 2002-2005. De asemenea, Valentin Nicolau a fost membru în fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care a fost demis pe 10 decembrie 2013 de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.

În 2013, Valentin Nicolau s-a numărat printre numele vehiculate pentru prealuarea din nou a şefiei TVR.

Ultimele Stiri
abonare newsletter