Actualitate
UPDATE - Alpinistul român Alex Găvan, despre CUTREMURUL DEVASTATOR din Nepal: „Am scăpat cu viață, la limită”. Cel puțin 750 de MORȚI!
"Tabăra de la baza Everestului cutremur uriaş apoi avalanşă de pe Pumori", a scris alpinistul român Alex Găvan pe Twitter. "Alergând pentru viaţă din cortul meu. Nevătămat. Multe multe persoane se află pe munte", a adăugat Găvan, care se află într-o tabără în Nepal.
sursa foto: afar.comUPDATE
Potrivit ultimelor informații, seismul a provocat moartea a 750 de persoane.
Cel mai grav seism înregistrat în Nepal în ultimii 81 de ani a cauzat prăbuşirea a numeroase clădiri şi a provocat de asemenea pagube în statele învecinate India şi Bangladesh.
Epicentrul seismului cu magnitudinea 7,9 a fost localizat la 80 de kilometri est de Pokhara, al doilea oraş ca mărime din Nepal. Hipocentrul seismului a fost localizat la o adâncime mică, de numai doi kilometri.
--------------------------------------------
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,9 s-a înregistrat sâmbătă în apropiere de Kathmandu, capitala Nepalului, provocând victime şi pagube importante. Ministerul de Interne din Nepal a anunţat că peste 450 de persoane au murit, din care 8 sunt alpiniști.
Potrivit Mediafax, Institutul American de Geofizică (USGS) a precizat că s-au înregistrat replici cu magnitudini de 6,6 şi respectiv 5,1. Cutremurul a fost resimţit şi în India şi Pakistan.
Conform unor martori, mai multe persoane au fost rănite şi ucise în urma cutremurului produs sâmbătă dimineaţă în Nepal, la aproximativ 80 de kilometri de capitala Kathmandu şi la o adâncime de circa 15 kilometri. De asemenea, mai multe clădiri istorice din Kathmandu s-au prăbuşit şi numeroase drumuri au fost închise.
Kanak Masni, un jurnalist din Kathmandu, a declarat pentru CNN că o clădire istorică din capitală, turnul Dharahara, s-a prăbuşit. Clădirea, înaltă de aproape 63 de metri, era construită în 1832 şi le oferea turiştilor o vedere panoramică asupra văii Kathmandu.
Masni a precizat că acesta pare să fie "cel mai grav cutremur din Nepal după cel din 1934", care a avut magnitudinea 8 şi s-a produs în apropierea muntelui Everest, provocând moartea a peste 10.000 de persoane.