Actualitate

Județ fără rampă de gunoi ecologică și terminal intermodal la Aeroport caut patron spiritual!

Conducerea Consiliului Județean Cluj este preocupată să numească un patron protector al județului Cluj din cauză că este printre puținele județe din țară care nu are un patron spiritual.

Clujul nu are groapă de gunoi ecologică, nu este departe să piardă banii pentru această investiţie şi a pierdut finanţarea europeană pentru terminalul de la Aeroport. Cu toate că proiectele eşuate merg pe bandă rulantă, mai marii judeţului consideră că una dintre priorităţile momentului este găsirea unui patron spiritual al judeţului. Şi l-au găsit deja! În şedinţa de Consiliu Judeţean de joi, 30 aprilie va fi supus atenţiei consilierilor judeţeni un proiect de hotărâre privind declararea Sfintei Fecioare Maria drept patron spiritual al judeţului Cluj.

De ce are nevoie județul de un patron spiritual

Potrivit proiectului de hotărâre, Clujul are nevoie de un patron protector deoarece este printre puținele județe care nu au așa ceva, iar numirea unui patron spiritual va duce la “consolidarea sentimentului de unitate al clujenilor”. Mai mult, “Clujul constituie unul dintre judeţele din România care beneficiază de o viaţă spirituală extrem de intensă şi bogată în manifestări, fiind în acelaşi timp recunoscut drept unul dintre cele mai tolerante şi bine reprezentate judeţe din punctul de vedere al diversităţii religioase şi al numărului de confesiuni, găzduind sediul a nu mai puţin de cinci episcopii ale diferitelor culte, un vicariat romano-catolic, mai multe sinagogi evreiești etc”.


Avem cele mai multe biserici din țară

Potrivit proiectului de hotărâre, județul Cluj are cele mai multe biserici din țară raportat la numărul de locuitori ceea ce a dus la dezvoltarea turismului religios. Judeţul Cluj dispune, conform Institutului Naţional de Statistică, de peste 830 de lăcaşuri de cult, aspect care, raportat la numărul de locuitori, situează Clujul pe locul I la nivel naţional.

“De la an la an, turismul religios a câştigat la Cluj tot mai mult teren, devenind unul de sine stătător, cu beneficii atât pentru agenţii economici, cât şi pentru pelerini, cu noi modalităţi de manifestare”, consideră reprezentanții forului județean.


De ce a fost aleasă Fecioara Maria

În proiectul de hotărâre este precizat faptul că a fost aleasă Sfânta Fecioară Maria deoarece este o figură religioasă recunoscută de toate cultele creştine clujene, care o prea-cinstesc. “Venerarea Sfintei Fecioare Maria în judeţul Cluj este justificată şi prin numărul mare de aşezăminte de cult care au în denumirea lor numele Sfintei Născătoare sau care poartă Hramul Maicii Domnului, toate cele cinci episcopii clujene”, scrie înm document.

Ultimele Stiri
abonare newsletter