Actualitate
Consiliul Judeţean Cluj se laudă cu realizările altora
La o săptămână după ce a preluat noul Call-Center dedicat sfaturilor pediatrice de urgenţă, CJ Cluj s-a grăbit şi a făcut deja primul bilanţ, ocazie pentru şefii judeţului să se laude.
Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a realizat marţi, împreună cu echipa managerială a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj, o primă analiză a modului de derulare a activităţii noului serviciu telefonic dedicat de tip „Call-Center” destinat obţinerii de sfaturi medicale pediatrice de urgenţă – 0364-917 care a fost pus la dispoziţia comunităţii clujene de părinţi şi copii începând cu data de 1 mai. Înainte să preia acest serviciu, Consiliul Judeţean Cluj nu a ajutat în niciun fel mai bine de un an de zile Fundaţia Părinţi din România, cea care a implementat serviciul Peditel şi care a funcţionat la Spitalul de Copii Cluj-Napoca.
„Nicio investiţie nu este mare când vorbim de siguranţa şi sănătatea copiilor noştri, astfel încât continuarea fără nicio întrerupere a activităţii acestui serviciu medical de urgenţă prin telefon a reprezentat pentru noi o prioritate absolută care, iată, s-a materializat în condiţii optime”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii de preşedinte, Vakar Istvan.
Potrivit Consiliului Judeţean Cluj, în cele 11 zile de activitate s-au înregistrat 83 de apeluri. Cea mai frecventă cauză de apelare a fost febra (20 de cazuri), respectiv vărsăturile (10 cazuri). Marea majoritate (52%) dintre apeluri au fost rezolvate prin recomandări la domiciliu, restul de 40 de apeluri fiind finalizate cu consult medical, într-un interval de timp de 2 ore (15 cazuri), respectiv 24 de ore (25 de cazuri). De asemenea, nu au existat apeluri care să necesite finalizarea prin intervenţia Serviciului de Ambulanţă.
„Ne bucurăm că am reuşit să asigurăm condiţiile optime care să permită continuarea, în cadrul Spitalului de Copii din Cluj, a unui proiect inedit la nivel naţional şi care s-a dovedit a fi un succes de necontestat. Urmare a colaborării şi a efortului comun al Consiliului Judeţean şi a Spitalului de Copii am reuşit să oferim copiilor precum şi celor care le poartă de grijă, părinţilor, şansa la un act medical de calitate, în timp util şi, de multe ori, fără a mai fi necesară deplasarea la spital sau la medicul de familie, problema fiind rezolvată în mod direct, în urma sfaturilor primite prin telefon de la medicii care deservesc Call-center-ul”, a declarat Horaţiu Cătărig, consilier cu atribuţii de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.