Actualitate

Amenzi drastice pentru părinţii care nu anunţă autorităţile când copiii lor desfăşoară activităţi artistice

Părinţii care nu anunţă autorităţile când copiii lor desfăşoară activităţi artistice riscă amenzi drastice începând de joi, 14 mai.

Părinţii ai căror copii urmează să câştige bani din reclame, filme, piese de teatru, concerte sau alte activităţi asemănătoare trebuie să anunţe acest lucru la serviciul public de asistenţă socială, conform unui act normativ publicat recent, informează digi24.ro.

Începând de joi, 14 mai, dacă părinţii nu respectă această obligaţie, pot fi sancţionaţi cu amenzi de până la 5.000 de lei. Prevederile referitoare la prestarea de către copii a activităţilor remunerate sunt incluse în Hotărârea Guvernului nr. 75/2015, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 115 din 13 februarie şi se aplică de la dată publicării. Totodată, în actul normativ este stabilit că prevederile referitoare la amenzi se aplică după 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestuia, adică din data de 14 mai.


Potrivit noilor dispoziţii, părinţii sunt obligaţi, înainte de începerea activităţii copiilor, să informeze serviciul public de asistenţă socială că aceştia vor câştiga bani din filme, reclame sau piese de teatru (printre altele), dacă nu vor să fie amendaţi.

Concret, acest lucru se face prin depunerea unei note de informare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter