Actualitate

350.000 lei pentru Cluj Never Sleeps. Ce putem face în noaptea în care orașul nu doarme

Din 177 de proiecte depuse pentru programul Cluj Never Sleeps, 13 vor primi finanțare de la bugetul local.

Programul Cluj Never Sleeps 2015 primește, din bugetul local, 350.000 lei pentru proiectele derulate în perioada 20-21 iunie. Au fost depuse 177 de proiecte, din care 150 au fost considerate eligibile pentru analiză, iar la final au fost selectate 13 pentru finanțare. “În perioada 9 aprilie – 8 mai 2015, la Registratura Primăriei municipiului Cluj-Napoca au fost depuse un număr de 177 de proiecte, valoarea financiară solicitată fiind de 12.017.124,47 lei. În urma analizei acestora, s-a constatat că 150 dintre proiectele depuse spre finanțare întrunesc condițiile minime obligatorii pentru a fi supuse analizei comsiei de evaluare și selecție”, se arată în proiectul de hotărâre de Consiliu Local privind alocarea celor 350.000 lei, proiect care va fi discutat în ședința extraordinară de joi.

13 proiecte care se derulează în cadrul Cluj Never Sleeps vor primi în total 350.000 lei de la bugetul local dacă proiectul de hotărâre va fi votat de consilieri. Cei mai mulți bani, 90.000 lei vor fi alocați pentru Asociația Conexio care derulează “Întâlnirile Internaționale de la Cluj”, ediția a V-a. Asociația Amicii Operei Maghiare din Cluj va primi 80.000 lei pentru programele Operei Maghiare din Cluj din acest an. Aceeași sumă va merge și către Asociația PLAI – Laborator de Arhitectură, Inovație și Experiment, cu proiectul „Cluj Design Week”. 25.000 lei primește Consorțiul Studenților din România pentru proiectul „The City Never Sleeps”, 15.000 lei primește Clubul Sportiv Interteam pentru proiectul “Spinning Marathon” și tot 15.000 lei vor fi alocați pentru Asociația Culturală Elena Mîndru pentru proiectul “Symphonic meets Jazz”. De asemenea, 15.000 lei vor merge către Asociația KIFOR pentru proiectul “Orașul din vedere panoramică”. Alte asociații primesc sume mai mici pentru proiecte precum “Înapoi în viitor” (proiect de artă vizuală), “Nopțile Someșului”, “Ziua Muntelui la Cluj”.


Două dintre cele mai importante instituții de cultură din Cluj, Teatrul Național Cluj‑Napoca și Teatrul Maghiar de Stat, vor organiza spectacole în noaptea de 20 spre 21 iunie, în cadrul evenimentului Cluj Never Sleeps. 
Cluj Never Sleeps marchează astfel o premieră: pentru Teatrul Național Cluj-Napoca, acesta este primul spectacol în aer liber organizat în istoria sa. Acestea vor avea loc în Piața Unirii, unul din principalele spații ale festivalului.

Pe parcursul a 15 ore, între 20 și 21 iunie 2015, vor avea loc peste 40 de evenimente culturale, realizate de asociații și instituții de profil.


Noaptea va include și evenimente speciale precum o ședință extraordinară a Consiliului Local într-un spațiu neconvențional, transport public pe parcursul întregii nopți, cel mai mare "pub crawling" din România, "brunch" pe plaja Grigorescu, activități sportive și multe altele.

Cluj Never Sleeps este conceput ca o „noapte albă” și are menirea de a aduce activitățile culturale în centrul atenției publicului larg, prin transpunerea acestora în spații publice și/sau neconvenționale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter