Actualitate
Accident MORTAL între Căpușu Mare și Căpușu Mic! Un bărbat a decedat, iar trei mașini au fost DISTRUSE - FOTO
Un accident rutier mortal a avut loc vineri, 21 august, în jurul orei 17:00, între Căpușu Mare și Căpușu Mic. Un bărbat în vârstă de 48 de ani a decedat pe loc, după ce a intrat pe contrasens și a lovit o mașină, iar apoi un stâlp. Impactul a fost atât de violent încât corpul șoferului a ieșit prin parbriz.
Coloana de mașini s-a întins pe câțiva kilometri. Sursa foto: https://www.facebook.com/groups/InfoTraficClujÎn accidentul rutier, care a avut loc pe sensul de mers spre Oradea, au fost implicate trei mașini.
„Un bărbat în vârstă de 48 de ani, a pierdut controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu un autovehicul de pe contrasens. În urma coliziunii, autovehiculul a ieșit de pe spațiul carosabil rostogolindu-se de mai multe ori, iar apoi a intrat într-un stâlp. În cazul conducătorului care a intrat în coliziune a survenit decesul. Accidentul s-a soldat cu o victimă și pagube materiale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Medicii ajunși la fața locului au încercat să-l resusciteze pe bărbat, însă fără rezultat.
”Corpul șoferului a ieșit prin parbriz. A fost trimis un echipaj de și s-a încercat resuscitarea șoferului, însă fără rezultat. Bărbatul a decedat pe loc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș.