Actualitate

Fii (cu) Chef în Ținutul Contelui Dracula! Concurs culinar la Festivalul Usturoiului

În bucate să ne-ntrecem la cel mai ”usturoiat” concurs din Ținutul Contelui Dracula! Chef Horia Șimon va juriza competiția gastronomică organizată duminica viitoare la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula, de la Valea Străjii.

Maestrul bucătar Horia Șimon, care s-a făcut remarcat în gastronomia autohtonă și internațională prin proiectul său ”Bucătăria Hoinară”,  a decis ca titlul de ”Chef în Ținutul Contelui Dracula”, acordat pentru al treilea an consecutiv la Festivalul Usturoiului, să nu poată fi obținut cu una cu două de către participanții la concursul culinar organizat duminică, 6 septembrie, la Valea Străjii. Cei care se vor înscrie în competiție trebuie să fie pregătiți nu numai de gătit, ci și de … povestit! Asta pentru că chef Horia Șimon îi provoacă pe iubitorii de bucătăreală prezenți la Festivalul Usturoiului să știe nu numai rețeta tradițională a produsului pe care vor să-l pregătească într-un timp dat, ci și o poveste legată de aceasta.

Concursul culinar de la festival va avea ca temă prepararea unei rețete pe bază de usturoi, care va trebui obligatoriu să fie una tradițională, prin asta înțelegându-se sa aibă specific local, să fie transmisă de la o generație la alta, să foloseasca tehnici de gătit și ingrediente specifice zonei. Rețeta preparată acolo trebuie să fie prezentată de către unul dintre membrii echipei înscrisă în concurs în așa fel încât publicul și juriul să fie numai ochi și urechi la poveste.


Cine poate participa la competiția pentru titlul de ”Chef în Ținutul Contelui Dracula”? Oricine are talent în bucătărie și își convinge familia, prietenii sau colegii să i se alăture! Bucătarul principal își poate forma echipă cu minimum două și maximum cinci ajutoare. La capitolul susținători, cu cât mai mulți, cu atât mai bine!

Juriul va fi condus de chef Horia Șimon și va avea o componență internațională, cu oaspeții festivalului veniți din Ungaria și Germania, plus o persoană aleasă din public.


Selecția pentru desemnarea câștigătorului titlului de ”Chef în Ținutul Contelui Dracula” va fi una cât se poate de serioasă, asta pentru că ocupanții primelor trei locuri se vor alege nu numai cu onoarea recunoașterii publice a talentului lor în bucătărie, ci și cu premii în bani oferite de sponsorul concursului. Astfel, ocupantul locului III, va primi în mână 200 lei, cel de pe poziția a doua – 300 lei, iar câștigătorul titlului ”Chef în Ținutul Contelui Dracula” va intra în posesia sumei de 500 lei. Premii vor primi, de altfel, toți participanții la competiția de gătit.

Ultimele Stiri
abonare newsletter