Actualitate

Ce spune David Ciceo despre proiectele blocate ale Clujului?

Directorul al Aeroportului Cluj David Ciceo apreciază inițiativa senatorului clujean PNL Marius Nicoară de susținere a Aeroportului Cluj cu atât mai mult cu cât vine din partea unui fost președinte de Consiliu Județean.

“Domnul senator susține și în continuare dezvoltarea Aeroportului Internațional Cluj, noi considerăm că strategia stabilită de consilierii județeni trebuie să meargă înainte. Este foarte important să avem o pistă de 3.500 de metri, ne bucurăm că toți consilierii județeni sprijină Aeroportul Cluj. Proiectul intermodal este în strategia Ministerului Transporturilor, ajută direct și indirect Clujul, de asemenea, extinderea pistei este o parte importantă a strategiei”, a spus David Ciceo.

Referindu-se la eventuale “piedici” din partea conducerii CJ Cluj, Ciceo a mai spus, fără să nominalizeze:  “Este vorba punctual de 2-3 persoane, nu de Consiliul Județean, apreciem sprijinul consilierilor județeni și ne bucurăm că domnul senator în calitate de fost președinte a prefigurat o strategie. Ne bucurăm că și în calitate de senator intervine. De foarte mult timp stagnează proiecte care sunt importante pentru clujeni. Mă refer aici la intermodal, la pista de 3500 de metri. Pot să vă spun că sunt județe care sunt invidioase pentru că noi suntem cu un pas înainte. Ceea ce afirmă unii că nu este în masterplan este total eronat. și favorizează competiția. Este o competiție foarte mare între regiuni”.


Astfel, în timp ce la Cluj dezvoltarea Aeroportului este blocată, Budapesta a obținut deja finanțare europeană în proporție de 85% pentru un terminal intermodal.

Vă reamintim, senatorul Marius Nicoară atrăgea zilele trecute atenția asupra faptului că mai multe proiecte importante pentru clujeni au rămas “în aer”.


“Constat cu uimire că după o suită de proiecte ratate (cel puțin din punct de vedere al termenelor și al costurilor): Centrul de Deșeuri, Drumul Răchițele – Ic Ponor, RADPP, Clujana SA, SC Pază și Protecție, TETAROM IV, Cluj Arena, Consiliul Județean Cluj, fără nici o justificare, blochează și dezvoltarea aeroportului”, spunea Nicoară.

abonare newsletter