Actualitate

Puşcă cu aer comprimat, găsită în casa unui bărbat din Baciu

Poliţiştii clujeni îl cercetează pe un bărbat care nu şi-ar fi înnoit autorizaţia pentru arma neletală pe care o are acasă, nerespectând astfel prevederile regimului armelor şi muniţiilor.

La data de 30 noiembrie, polițiștii din cadrul IPJ Cluj - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase l-au prins pe un bărbat care avea, fără drept, o armă neletală din categoria celor care au nevoie de autorizaţie.

Bărbatul în vârstă de 64 de ani din Baciu, deținea la domiciliul său o puşcă cu aer comprimat, fără marcă şi serie, având destinaţia tir sportiv.


„Conform primelor cercetări, bărbatul ar fi achiziționat arma de la un magazin de specialitate din Cluj-Napoca, iar ulterior nu s-a mai prezentat la unitatea de poliție în vederea autorizării, conform prevederilor legale. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter