Actualitate

Roşia Montană, propusă de Ministerul Culturii pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au comunicat, vineri, către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea peisajului cultural minier Roşia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial.

"Roşia Montană a fost cel mai activ centru minier al Munţilor Apuseni, începând de la primele exploatări, din Epoca Bronzului, continuând în Antichitate şi perioada medievală, în Epoca Modernă şi până în trecutul recent. Mineritul tradiţional, bazat pe iniţiativa familiilor şi a micilor asociaţii de mineri, s-a încheiat odată cu naţionalizarea, în 1948, fiind urmat de o altă formă de minerit, industrial, la scară mare, încheiat în 2006. La Roşia Montană avem de a face, aşadar, cu unul dintre cele mai longevive situri miniere tradiţionale cunoscute în ziua de azi. Anduranţa sa particulară se reflectă într-o interconectare sistematică şi profundă între fundalul natural şi fenomenele culturale - din adâncul munţilor şi până la suprafaţă, de la morfologia peisajului şi până la flora şi fauna locului şi la comunităţile umane locale, totul poartă amprenta interacţiunii semnificative dintre om şi mediul natural, care a generat unul dintre cele mai bogate şi spectaculoase peisaje culturale ale României, semnificativ în context global", spune Ministerul Culturii.

Potrivit Ministerului Culturii, atributele definitorii ale sitului sunt galeriile miniere - de exploatare, de asistenţă, de aerisire şi de evacuare a apei - excavate începând din perioada romană şi continuate în perioada medievală şi modernă, peisajul roman de suprafaţă, peisajul industrial istoric, şi târgul minier Roşia Montană. Galeriile săpate în masivele muntoase din jurul localităţii însumează mai mult de 80 de kilometri din care 7 kilometri datează din Antichitate, alcătuind cel mai vast şi mai important sistem de exploatare minieră cunoscut din lumea romană, precizează Ministerul Culturii.


"Potrivit evaluărilor, Roşia Montană îndeplineşte 5 dintre criteriile stabilite de UNESCO pentru ca un sit să poată fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial. Încadrarea propusă în urma evaluărilor înscrie Roşia Montană în categoria peisaj cultural, care vizează recunoaşterea interacţiunii pozitive, generatoare de valoare, între om şi mediul său natural", mai spune Ministerul Culturii.

Conform sursei citate, înscrierea în Lista indicativă naţională este primul pas procedural în vederea includerii în Patrimoniul Mondial şi constituie momentul iniţial al unui proces de cercetare aplicată, evaluare şi instituire a unor mecanisme eficiente de gestiune pe termen lung. La finalul acestui proces, care poate dura câţiva ani, statul român poate înainta dosarul de candidatură către Centrul Patrimoniului Mondial.


Pe de altă parte, peisajul cultural minier Roşia Montană nu este singurul obiectiv aflat în atenţia Ministerului Culturii şi a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru a fi înscris în lista Patrimoniului Mondial. "România nu a revizuit niciodată lista indicativă naţională a siturilor posibil a fi incluse în Patrimoniul Mondial, de la prima formă a acestei liste, alcătuită în 1991, deşi este obligaţia fiecărui stat semnatar al Convenţiei Patrimoniului Mondial să îşi actualizeze lista indicativă la intervale de cel mult 10 ani", mai spune Ministerul Culturii.

Potrivit ministerului, în ultimii 25 de ani, strategia UNESCO privind Patrimoniul Mondial, priorităţile şi criteriile de acceptare a unui sit în Lista Patrimoniul Mondial s-au schimbat şi s-au actualizat. "România trebuie, pe de-o parte, să prezinte propuneri viabile şi remarcabile potrivit criteriilor şi viziunii UNESCO de la nivelul anului 2016 şi, pe de altă parte, să garanteze conservarea şi calitatea managementului siturilor deja înscrise în Lista Patrimoniului Mondial", spune Ministerul Culturii.


Demersul vine după ce localitatea Roşia Montană, pe o rază de 2 kilometri, a fost clasată ca sit în categoria A, în noua Listă a Monumentelor Istorice, după cum a anunţat recent ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, pe pagina sa de Facebook.

Pe de altă parte, Vlad Alexandrescu a anunţat recent şi că Ministerul Culturii a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu privire la Roşia Montană, după ce au fost sesizate mai multe nereguli în legătură cu acest sit.


Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999).

Ultimele Stiri
abonare newsletter