Actualitate

Mihai Sandu: Muzica mă ajută să simt prezentul

Mihail Sandu are 25 de ani și s-a lansat pe piața muzicală a României cu piesa "Mă ucide ea", care, deși nu se poate adăuga pe lista clișeelor care se difuzează la radio, este ascultată și cântată de foarte mulți oameni. Tânărul a vorbit cu reporterii Monitorul de Cluj despre muzică, viață și copilărie.

Mihail este un tânăr înalt, cu trăsături elegante, jovial, zâmbește tot timpul și vorbește mult și repede, așa cum îi stă bine unui moldovean. În ciuda faptului că este tânăr și succesul său este din ce în ce mai mare, se pare că modestia și buna-dispoziție nu l-au părăsit, iar muzica este singurul lucru care îl ajută să se ancoreze în prezent.

”Muzica e unicul lucru care mă ajută să simt prezentul. Când iau chitara și cânt, nimic altceva nu mai există. Totul devine atât de limpede și mă concentrez doar pe sunet. Este vorba de a trăi prezentul”, spune Mihail.


Smiley de Transilvania

I se spune Smiley de Transilvania, dar deși nu înțelege asocierea făcută, îl amuză.

”E mai mult amuzant. Un pic mă lasă rece chestia asta, dar e ok. Nu mă deranjează, dar nici nu mă entuziasmează. Eu știu că nu am nimic în comun cu Smiley decât faptul că suntem amândoi perseverenți și vrem ceva mai bun decât este”, explică artistul.


Lumea îi spune că seamănă puțin, iar Mihail este de părere că oamenii tind să eticheteze, iar datorită faptului că Smiley este un artist foarte bine cotat și cunoscut, oamenii au simțit nevoia să facă o asociere.

”Ar fi putut la fel de bine să spună că semăn cu Dan Bitman. E ok, atâta timp cât face noise și lumea dă click pe piesa mea, este bine-venit”, adaugă tânărul.


Nu există noroc fără muncă

Mihail Sandu a avut o conexiune specială cu muzica încă de când era mic, făcând 7 ani de pian și cântând într-o formație de muzică populară când era copil, însă când a terminat liceul, era în dubii dacă să facă muzică sau arte vizuale. În cele din urmă a ales a doua variantă, văzând în asta o nouă provocare.

”Am ales artele vizuale fiindcă așa am simțit pe moment. Era o provocare pentru mine ideea de design, marketing, publicitate și am venit la Cluj, dar după ce mi-am dat licența am zis că dau totul la o parte și vreau să îmi încerc norocul în muzică pentru că dacă nu fac asta acum, nu o să mai fac niciodată”, explică Mihail.


După 3 ani în care au muncit foarte mult în studio împreună cu colegul său Sergiu au făcut multe experimente, teste și încercări, într-un final au avut un rezultat incredibil, piesa care este pe buzele tuturor, Mă ucide ea.

”E un pic mai diferită și am avut noroc să fie difuzată la radio. Am simțit-o, mi-a plăcut, eu am scris-o și înainte să o lansăm eram conștienți că sunt puține șanse să fie expusă deoarece nu suna în aerul acela comercial. Am lansat-o indiferent de ce credeam fiindcă am zis că piesa merită. Am alergat o perioadă după radio-uri, dar au fost cam reci și când am renunțat, au preluat radio-urile melodia”, povestește artistul.


Momentan lucrează la singe-ul său pe care nu reușește să îl pună la punct, deoarece este tot timpul pe drumuri, iar acest ”du-te-vino” îl consumă fără să vrea.

Deși i se întâmplă ca aproape în fiecare zi să îl oprească lumea pe stradă și să îi pună întrebări, Mihail nu este obișnuit cu genul acesta de atenție. Însă, deși se grăbește, mereu stă să discute cu cei care îl abordează, fără să se scuze și fără să aibă o atitudine care denotă aroganță.

”Mi-am dat seama că trebuie să fiu foarte atent cu oamenii, fiindcă pentru ei contează”, spune tânărul.

Inspirația e peste tot

Mihail Sandu apreciază atât muzica noastră, cât și cea străină. A crescut cu Holograf, ascultă Subcarbați, Alternosfera și îi plac și câteva piese de la Robin and The Backstabbers. De asemenea apreciază muzica românească retro din anii `50-`60-`70.

”În rest în ultima perioadă ascult foarte mult jazz, funk, funky jazz beats, fără versuri. Doar muzică de fundal. Ascult foarte multă muzică, dar momentan am nevoie de muzică mai relaxantă, dar idolii mei sunt John Mayer, Jack White, Chet Faker, Paulo Nutine și mulți alții”, spune Mihail.

El își ia inspirația de pretutindeni, dar pentru el, ceea ce simte cu adevărat, vine din momentele pe care le-a trăit cu adevărat.

”Dacă am o experiență pe care am trăit-o la o intensitate mai mare, atunci a doua zi, fără să vreau eu iau chitara și gândindu-mă la ce s-a întâmplat aseară sau acum un an, îmi vine inspirația”, explică artistul.

Are o voce deosebită, cântă la pian, iar chitara a învățat-o pe malul Nistrului, cu cartofi făcuți în jar, fete, noapte, stele și seri de vară.

”Am avut foarte mulți prieteni care cântau. În satul în care am copilărit se investește foarte mult în cultură. Sunt 6000 de oameni, dar avem școală de artă, școală de muzică, cursuri de dans, de pictură etc. Îmi place să cred că lumea tot timpul e dornică să fac ceva. Tot timpul m-a plictisit școala și eram implicat în tot felul de activități extrașcolare. Aveam prieteni care aveau succes la fete când cântau la chitară. Aveam vreo 14-15 ani și mă uitam și eu după fete. Așa că am zis că învăț să cânt la chitară. Până la urmă cred că fetele au fost doar un pretext pentru a învăța să cânt”, concluzionează Mihail Sandu.

Etichete: muzica
Ultimele Stiri
abonare newsletter