Actualitate

Trei persoane au fost rănite, după ce un şofer a intrat cu maşina într-un gard

Un accident rutier grav a avut loc duminică, 22 mai, în jurul orei 04:10, pe strada Valea Seacă din Cluj, soldat cu rănirea a trei persoane şi avarierea unui autovehicul.

sursa foto: Arhiva sursa foto: Arhiva

Conform primelor cercetări, un bărbat de 28 de ani din Baciu, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Valea Seacă, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un gard.

Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea gravă a unui tânăr de 24 de ani, din Coruşu, rănirea uşoară a unui bărbat de 31 de ani din Chinteni, ambii pasageri în autoturism. De asemenea, conducătorul maşinii ar fi suferit leziuni ușoare.


„În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul se afla sub influenţa alcoolului. Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la aproximativ 10.000 de lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

abonare newsletter