Actualitate
Povestea tristă a lui Cupy, scaunul de maşină pe care a murit Sorana
Propriul autoturism poate deveni în câteva secunde un coşciug de fier, iar scaunul de maşină să fie singurul supravieţuitor. Există un detaliu aparent banal poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Moartea are multe feţe, îi place să se joace cu oamenii şi să îi ia de multe ori prin surprindere. Unii o numesc destin, alţii se tem de ea ca de o zeitate, iar alţii cred că nu pot fi atinşi niciodată de ea. Mai devreme sau mai târziu toţi vom pierde jocul cu Moartea şi uneori primii care sunt învinşi sunt cei din ultima categorie.
În acest joc ale cărui reguli sunt stabilite de ea, noi jucăm orbeşte, nu ştim când pierdem, nici de ce şi nici ce regulă am încălcat. Putem doar să trişăm ca să rămânem cât mai mult în joc.
Detaliul care face diferenţa dintre viaţă şi moarte
Una din nenumăratele feţe ale Morţii este propriul nostru autoturism. Anual, pentru sute de oameni, automobilul devine, în câteva secunde, un coşciug de metal. Poate unul dintre cele mai crunte moduri de a pierde jocul cu nemiloasa Moarte este să rămâi prins într-un ghem de fiare contorsionate, pe şosea. Partea bună a acestui joc sinistru cu maşini este că putem trişa Moartea. Cum? Ne-o spun poliţiştii: să purtăm centura de siguranţă. E un sfat simplu, dar care face diferenţa între viaţă şi moarte. Ca să ne convingă cât de importantă este acea banală fâşie îngustă de material sintetic, poliţiştii au scos în stradă 15 scaune de maşină, singurii supravieţuitori ai unor accidente rutiere. Fiecare scaun are o poveste emoţionantă care nu te lasă indiferent, îţi face pielea de găină şi pleci cu un nod în gât după ce citeşti toate bileţelele pe care e scrisă povestea.
“Mi-era drag de amândouă. Din păcate, nu le-am mai văzut de anul trecut”
Iată ce povesteşte Cupy sau Micul Supravieţuitor (scaun extras din epava unui automobil clasa mini, singurul supravieţuitor al unui accident din Bucureşti):
“Salut! Eu sunt Cupy. Mă rog, acum mi se spune Micul Supravieţuitor. Dar pentru Sorana, fosta mea proprietară, voi fi mereu Cupy. Ea dădea un nume la orice. De exemplu, pe maşină o botezase Bubu.
Mi-era drag de amândouă. Din păcate, nu le-am mai văzut de anul trecut. Era septembrie, seara. Sorana plecare târziu de la birou, ca de obicei. Era atât de obosită şi de agitată! A deschis uşa lui Bubu, s-a trântit peste mine, vorbind la telefon, şi am pornit. Când semnalul sonor a început, Sorana a devenit atât de nervoasă, că îi vedeam tâmplele cum pulsează. A închis telefonul şi încerca să tragă de centură. M-am bucurat, îţi dai seama!
Ajunsesem la semafor, iar Sorana a profitat de ocazie să scape de semnalul sonor. A tras centura peste mine, iar Sorana a profitat de ocazie să scape de semnalul sonor. A tras centura peste mine şi a dat drumul la muzică. Apoi, a răsuflat uşurată şi, la verde, am pornit din nou.
Trei metri. Atât am mai mers.
Ceva ne-a lovit puternic din spate. Ne-am dat peste cap de două ori şi ne-am oprit într-o altă maşină, parcată pe marginea drumului. Bubu amuţise. Toată nebunia din ea se mutase în exterior. La fel şi Sorana.
După o vreme, eu şi Bubu am fost duse într-un cimitir de maşini. Pe mine m-au dezmembrat nişte străini şi m-au ţinut acolo. A fost trist. Dar apoi, m-au adus aici, din nou printre oameni. Cum îmi place mie. Şi...cum îi plăcea şi Soranei. Mi-e dor de ea.”
Poveştile celorlalte scaune de pe soclu
Mai sunt alte 14 poveşti ca cea a lui Cupy care nu se va mai întâlni niciodată cu Sorana. Toate la fel de emoţionante. Şi toate ne învaţă cum să trişăm Moartea, purtând centura de siguranţă. Toate cele 15 poveşti pot fi citite pe www.supravietuitori.ro sau în centrul Clujului, la Monumentul Memorandiştilor de pe Eroilor. Vor sta acolo, în stradă, până în 14 august ca să le afle povestea cât mai mulţi clujeni. Apoi vor merge în Timişoara, unde îşi vor spune povestea tristă până în 21 august. Au mai fost şi în alte oraşe din ţară: Bucureşti, Constanţa, Iaşi şi Braşov.
La Cluj, cei 15 supravieţuitori au fost montaţi pe câte un soclu, joi la orele amiezei. Într-o jumătate de oră, zeci de persoane s-au oprit să citească poveştile impresionante ale scaunelor. Dacă fiecare din cei care s-au oprit să vadă ce e cu scaunele acelea de maşină puse în mijlocul străzii ar învăţa ceva din soarta tragică a Soranei şi a altora ca ea, mult mai puţine scaune de maşină vor avea de spus poveşti triste.
