Actualitate

S-a stabilit data celei de-a 16-a ediții a TIFF

După o ediție aniversară cu un nou record de spectatori, Festivalul Internațional de Film Transilvania și-a stabilit datele pentru cea de-a 16-a ediție.

Potrivit unui comunicat de presă, TIFF 2017 va avea loc între 2 şi 11 iunie.

“Surprizele celor zece zile de festival de la Cluj-Napoca vor fi dezvăluite în lunile următoare. Anul acesta, peste 79.000 de spectatori au vizionat cele 248 de filme, numărul total al participanților depășind cifra de 120.000. În cei 15 ani de existență, cel mai mare festival de film din România a schimbat fața Clujului, contribuind masiv la transformarea lui într-unul dintre cele mai dinamice orașe din țară. Zilele acestea, TIFF susține candidatura Clujului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, orașul desemnat de juriul format din experți europeni urmând a fi anunțat pe 16 septembrie. De-a lungul anilor, TIFF-ul a adus mii de invitați străini la Cluj, cei care au vizitat orașul anul acesta declarându-se încântați de atmosferă, de oameni și de festival”, se arată în documentul citat.


„TIFF este primul mare eveniment cultural care a pus Clujul pe hartă, iar în cei 15 ani a format un public important interesat de film, media, arte vizuale. Voluntarii, elevii, studenţii care au trecut prin programele educaţionale TIFF au dus mai departe experiența căpătată în timpul festivalului, inițiind peste ani propriile lor proiecte. Întreg profilul oraşului s-a schimbat fundamental datorită TIFF-ului – astăzi, Clujul aspiră să devină un important centru de producţie cinematografică, are două facultăți cu profil de cinematografie/media/TV și o mulțime de evenimente culturale”, declară Tudor Giurgiu, președintele festivalului.

Impactul TIFF-ului nu este doar unul cultural și educațional. Un studiu al Facultății de Business al Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, realizat pe 2014-2015, a estimat impactul economic al festivalului asupra orașului la 7,5 milioane de euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter