Actualitate
Bucătarul clujean care i-a gătit preşedintelui Franţei. Ce a mâncat Hollande la Bucureşti
Cremă de dovleac românesc şi piure de păstârnac, păstrăv şi raci, berbecuţ şi vinete, piersici confiate şi vin desert Nectar de Transilvania – toate acestea au făcut parte din meniul pregătit de doi bucătari contactaţi de premierul Dacian Cioloş pentru a pregăti masa oferită lui François Hollande.
Bucătarul Adi Hădean a povestit pe blogul personal cum acesta împreună cu Nicolai Tand au pregătit (pro bono) masa oferită de primul ministru al României, Dacian Cioloş, preşedintele Franţei, François Hollande, aflat la Bucureşti în vizită oficială.
Potrivit bloggerului bucătar, meniul a fost următorul:
antreu: cremă de dovleac românesc, piure de păstârnac copt, hribi sotaţi în unt din Transilvania;
peşte: filé de păstrăv pe plită, bisque de raci, piure de morcovi copţi, cozi de raci;
carne: muşchiuleţ de berbecuţ, vinete afumate, sos de ardei copti pe cărbuni, arpagic sotat cu unt şi oţet de mere, morcovi crocanţi, snopi de fasole verde opărită;
desert: quenelle din brânză (ca un papanaş, da’ nu chiar) de vaci tras în unt, lapte de pasăre, frişcă şi piersici confiate cu vanilie;
brânză: brânzeturi româneşti maturate în grotă, sirop de piersici şi trufe negre;
vin alb: Solo quinta, Recaş;
vin roşu: Apogeum, Tohani;
vin desert: Nectar de Transilvania, Liliac.
Adi Hădean a povestit aventura prin care a trecut cu această ocazie, de la achiziţionarea tuturor ingredientelor necesare până la "dificultatea de a oferi SPP-ului mostre îndestulătoare din anumite articole".
“Ieri am gătit pentru dejunul oferit de primul ministru al României lui François Hollande, președintele Franței, aflat la București în vizită oficială, prima a unui președinte francez după mulți ani. Domnul Dacian Cioloș a dorit ca meniul și masa să fie îngrijite de subsemnatul împreună cu Nicolai Tand. Nicolai fiind plecat din țară am alcătuit meniul în timpul unor convorbiri telefonice. Am decis să fie românesc, să fie de sezon și să fie bun și fin”, povesteşte Hădean pe blog.
Hădean continuă: “Apoi a început nebunia. Sună la Rughiniș (Radu) pentru hribi și trufe, da’ să fie așa și nu altfel. Sună la Selgros pentru pește și raci vii, da’ să fie de acolo și nu de altundeva. Apoi du-te la piață și alege cu mâna-ți toate legumele, frunzele, carnea din meniu. Apoi sună pentru plăntuțe și flori. În câteva ceasuri s-au adunat toate, de la munte și de la câmpie. Apoi au început spălatul, coptul, tocatul, friptul și aburii și miresmele și fumul. Asta până spre miezul nopții anterioare. În ziua mesei, nimeni să deschidă bucătăria restaurantului Diplomat la 8. Cineva n-a fost pe fază. Și nu mă refer la bucătari. Abia la 10 fără un sfert am aprins focurile. Nicolai, viteaz la bisque-ul de raci, colegii din bucătărie foarte prezenți la stații, dar cu doar trei ore la dispoziție pentru a pregăti un service de 24×5 farfurii. Primul ministru a ajuns mai devreme, pe de o parte pentru că a fost gazdă, pe de altă parte pentru că a vrut să se asigure că-s toate la locul lor. Erau, dar vă spun drept, n-am mai călcat pedala-n podea ca ieri de mult timp, dintr-o mulțime de motive. În primul rând, presiunea (SPP-ul -sau cine ia probele de mâncare- cu spatule și caserole pentru fiecare articol, faptul că n-am mai lucrat cu Nicolai, că am intrat într-o bucătărie necunoscută, cu o brigadă despre care nu știam nimic etc), timpul scurt, importanța impresiei asupra oaspeților. Nu mă înțelegeți greșit, nu-s mai relaxat nici când gătesc la cantina de ajutor social”.