Actualitate

La ce s-a gândit primul alpinist clujean care a ajuns la 8000 de metri? - GALERIE FOTO

Cei doi clujeni care au plecat într-o expediţie pe vârful Manaslu au ajuns acasă. Gheţari, crevase, degerăturile de la mâni şi picioare, vome cu sânge, aproape nimic nu i-a convins pe alpinişti să se oprească. De ce? Muntele i-a cucerit!

Alpiniştii clujeni Vasile Cipcigan şi Titus Crăciun au plecat pentru o lună şi jumătate pe vârful Manaslu. Aceştia au ajuns acasă cu bine, cu excepţia degerăturilor, şi au povestit despre momentele dificile şi frumaose prin care au trecut la mii de metri înălţime printre gheţari.

Are degerături

După o asemenea expediţie alpinistul Vasile Cipcigan s-a ales cu degerături puternice la picioare şi momentan umblă cu papuci speciali.

„Am suferit nişte degerături de gradul 2 şi 3 la piciorul drept la toate degetele şi la piciorul stâng la degetul mare. Acum mă simt bine. Am luat un tratament de 5 zile în Nepal şi aici în România urmez o recuperare şi sper să fie bine în viitor. Nu sunt urmări normale, ci sunt cauzele unei greşeli şi a unui accident. Nu toată lumea care urcă păţeşte ca mine. A fost vorba despre un cumul de factori şi cu siguranţă data viitoare nu o să se mai întâmple. Am nevoie de 3 luni de recuperare”, a declarat Vasile Cipcigan.

Era să-i îngheţe mâinile

Pe vârful de munte şi la temperaturi cu care nu a mai fost obişnuit era cât pe ce să-i îngheţe mâinile. De asemenea, a slăbit în greutate pentru că lipsa oxigenului face ca arderile să fie mult mai puternice

„Ştiu că în tabăra trei au fost -25 de grade Celsius, iar noi am urcat în tabăra patru şi temperatura a fost cel mai probabil mult mai jos. A fost un moment în care am crezut că mi-am îngheţat mâinile şi am stat o jumătate de oră să-mi încălzesc mâinile şi apoi am reuşit să urc în continuare. Am slăbit câteva kilograme. Pe munte consumul este de 10 ori mai mare. Noi am urcat şi fără oxigen şi fără şerpaşi (n.red.: ghizi). Lipsa oxigenului face ca arderile să fie mult mai puternice”, a spus Vasile Cipcigan.

Cel mai greu moment pentru alpinistul clujean care a ajuns la 8000 de metri a fost când colegul său de expediţie, Titus Crăciun, s-a văzut nevoit să renunţe.

Cel mai greu moment pe munte

„Cel mai greu moment pe munte a fost când colegul meu Titus Crăciun a fost nevoit să coboare pentru a se recupera pentru că ştiam că va fi foarte dificil ca el să recupereze timpul pe care noi îl folosim pentru a aclimatiza. Acela a fost un moment mai dificil”, a explicat Cipcigan.

De ce a renunţat Titus Crăciun?

„M-am simţit rău pe vârf. Mă durea capul, iar analgezicele pe care le-am luat nu le mai luasem niciodată înainte şi am crezut că nu-i nici o problemă. La altitudine mi-am dat seama că mi-au creat o problemă pentru că vreo patru zile am vomitat numai sânge. Atunci am decis să cobor. La baza muntelui am aflat că am avut gastrită, dar la Cluj asta n-o descoperisem pentru că nu m-a deranjat niciodată. La altitudine s-a întâmplat pe fondul analgezicelor luate să trebuiască o săptămână apoi să stau într-un pat numai cu orez şi apă. Într-adevăr, medicul mi-a dat interdicţie să mai urc, dar a rămas el cu interdicţia şi eu cu recomandarea. Şi am urcat în continuare”, a spus alpinistul Titus Crăciun.

Nu a vrut să renunţe niciodată

Manaslu este socotit al patrulea munte ca periculozitate din lume. Aslfel, cei doi alpinişti au fost nevoiţi să fie atenţi la fiecare pas făcut.

„Nu m-am gândit niciodată să renunţ. A fost foarte greu. M-am gândit să mă întorc în momentul în care mi-a fost foarte rece la mâni, dar în rest n-am avut momente în care am vrut să renunţ. Dimpotrivă, am fost foarte pozitiv din acest punct de vedere. Manaslu este socotit al patrulea munte ca periculozitate din lume nu cred că nu a fost zi în care să nu ne gândim la pericolele la care suntem expuşi. Treceam peste multe crevase. Între tabăra unu şi tabăra doi a fost o zonă foarte periculasă. A fost dificil. Mai sus, mai ales că nu aveam experienţa unei astfel de altitudini şi nu ştiam cum reacţionează organismul meu şi ce o să fie. Eroii sunt cei care ne-au ajutat. În spatele nostru a fost o echipă care ne-a sprijinit foarte mult. Noi doi suntem cei din faţa echipei”, a declarat Vasile Cipcigan.

Ce a simţit când a ajuns în vârf?

Întrebat ce a simţit în momentul în care a ajuns pe vârful muntelui, Cipcigan a relatat două momente comice.

„Când am ajuns în vârf m-am gândit la cei dragi, m-am gândit la colegul meu care n-a reuşit să ajungă Titus Crăciun, la logodnica mea şi la familia mea. Nu pot să zic că mi-am zis ceva. După aceea m-am gândit să fac poze şi mi-au zburat toate foile cu sponsorii care m-au ajutat să ajung sus. Le-a luat vântul. Am rămas cu drapelul şi cu un singur banner cu toţi sponsorii. Am vrut să sun acasă, dar n-a mers telefonul. S-a terminat bateria”, a mai precizat Vasile Cipcigan.

Din păcate, susţin la unison cei doi, foarte puţini alpinişti români ajung la asemenea performanţe, nu pentru că nu ar fi buni, ci pentru că nu sunt fonduri. Spre exemplu, expediţia celor doi a costat 17000 de euro, însă cu un echipament împrumutat.

„Sunt primul alpinist clujean care atinge 8000 de m, din păcate. Sper să nu fiu ultimul şi să fie cât mai mulţi. Avem alpinişti foarte buni în România, dar din lipsă de fonduri nu toţi ajung să şi ajungă pe munţi”, a conchis Vasile Cipcigan.

„A cuceri un munte este impropriu spus. Noi luptăm, nu-l cucerim. Muntele ne-a cucerit pe noi şi cu siguranţă o să rămână în inimule noastre foarte mult timp de acum înainte”, Vasile Cipcigan, alpinist.

„În momentul în care îţi este atât de greu încât să mai faci un pas şi îl faci atunci începi să devi un erou. Asta era ce povesteam noi pe drum”, Vasile Cipcigan, alpinist.