Actualitate

Consiliul Judeţean ARUNCĂ LA GUNOI alte 50 de milioane de euro. Îi primeşte de la UE! Oare Comisia Europeană ştie cum a fost îngropat proiectul CMID?

Comisia Europeană a aprobat 11 proiecte din România, în valoare de 500 de milioane de euro. O parte din bani vor ajunge şi în judeţul Cluj şi se vor duce pentru finalizarea faimosului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID).

Consiliul Judeţean Cluj merge mai departe cu construcţia Centrului de Deşeuri în ciuda declaraţiilor lui Alin Tişe care s-a arătat dispus să renunţe la investiţie. În acest sens, instituţia nu a ascuns faptul că încearcă să atragă noi fonduri europene pentru a acoperi dezastrul precedent.

“Având în vedere că proiectul a fost fazat, Consiliul Judeţean va depune pentru partea a doua a proiectului o nouă cerere de finanţare. Valoarea totală a proiectului «Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în județul Cluj» – faza II este de 209.219.641 lei (aproximativ 47 milioane de euro) bani care vor proveni, în primă fază, din bugetul CJ Cluj”, spuneau anul trecut reprezentanţii CJ Cluj.


Potrivit CJ Cluj, cu noua tranşă de bani de la Uniunea Europeană ar uma să fie finalizat Centrul de Deşeuri, Stația de Tratare Mecano-Biologică și Stația de Sortare, finalizarea Drumului de Acces la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, achiziționarea de echipamente pentru stațiile de transfer, închiderea și ecologizarea depozitelor de deșeuri neconforme din judeţ, respectiv Pata-Rât, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej și Huedin.

“În 2011, costul proiectului Centrului de Management Integrat de Deşeuri (CMID) era de 255 milioane lei plus TVA şi prevedea construirea unui centru de deşeuri, a trei staţii de transfer, drumuri de acces la centru şi la staţiile de transfer, echipamente, şase închideri ale depozitelor neconforme. La sfârşitul anului 2015 când trebuia să terminăm proiectul am finalizat doar staţiile de transfer. Banii aprobaţi în 2011 şi necheltuiţi s-au pierdut, dar putem să finalizăm acest obiectiv pe programele operaţionale 2014-2020. Acest proiect este cu acceptul Comisiei Europene”, a spus Diana Coman, membră a echipei de implementare a proiectului CMID.


Centrul de Deşeuri, mai scump cu 22,6 de milioane de euro

Valoarea Centrului de Deşeuri a crescut cu peste 22 milioane de euro şi judeţul trebuie să returneze 15,5 milioane de euro cheltuieli neeligibile plus lucrări executate neconforme. Faptul că a suplimentat Comisia Europeană banii, s-a fazat proiectul, cheltuielile neeligibile tot neeligibile rămân, şi tot din buzunarul Consiliului Judeţean vor trebui plătite. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că anul acesta Consiliul Judeţean nu va putea face investiţii de 15,5 milioane de euro, bani cu care trebuie să acopere cheltuielile neeligibile. Când, cum şi de la cine vor fi recuperaţi aceşti bani nu se ştie.


2011 - valoarea întregului proiect al Centrului de Deşeuri era de 107.520.012,54 lei

2016 – valoarea fazei II a proiectului Centrului de Deşeuri este de 209.219.641 lei


Anul trecut în septembrie, Tişe anunţa că instituţia a finalizat şi atribuit contractul privind finalizarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). Câştigătorul licitaţiei este o firmă controversată, Kranz Eurocenter. Firma Kranz Eurocenter se va ocupa doar de finalizarea primei celule, care va costa 24 milioane de euro, celula a doua fiind înlocuită cu un incinerator de deşeuri.

La sfârşitul lui 2014, CJ Cluj a reziliat contractul cu antreprenorul Atzwanger, invocând executarea unor lucrări neconforme, iar în ianuarie 2015 a depus o plângere penală împotriva firmelor care execută lucrările la centru.


Mai mult, conducerea CJ Cluj a decis rezilierea contractului şi cu firma Napoca SA, firmă căruia Atzwanger îi subcontractase lucrările de construcţie a Centrului de Deşeuri. Napoca SA aparţine omului de afaceri Ioan Bene, care a fost trimis în judecată pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al CJ Cluj Horea Uioreanu şi care în prezent este cercetat şi într-un dosar de spălare de bani şi evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 3 milioane de euro.

Între timp, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au început urmărirea penală pentru lucrări fără autorizaţie, excavări ilegale şi furt de pământ la obiectivul Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) în judeţul Cluj.

O expertiză geotehnică relevă faptul că lucrările executate la Centrul de Deşeuri conţin grave deficienţe care pun în pericol întregul amplasament, experţii clujeni îndrăznind să numească această lucrare una “malefică”. Expertiza arată faptul că există riscul real ca întreaga construcţie să se prăbuşească.

Ultimele Stiri
abonare newsletter