Actualitate

Realitatea necoafată din Centrele de Copii: Ne cumpără tăcerea cu pizza şi suc să închidem ochii la abuzuri

Abuzurile fizice şi psihice sunt la ordinea zilei printre copiii instituţionalizaţi. Toată lumea le cunoaşte, nimeni nu ia atitudine. Doi fraţi, un baiat şi o fată, de 13, respectiv 17 ani susţin că au fost bătuţi şi bruscaţi de părinţii sociali, cei care ar fi trebuit să le fie un model în viaţă. S-a întâmplat la o aruncătură de băţ de Cluj-Napoca.

Ziua de sâmbătă, 4 martie, nu va fi uitată prea curând de doi fraţi din Turda. Instituţionalizaţi la Casa de tip familial “Apolodor” din Floreşti, aceştia susţin că au fost bruscaţi şi loviţi de cei care conduc instituţia, doi soţi, care le sunt şi părinţi sociali. Casele de tip familial există tocmai ca aceşti copii să fie cât mai aproape de modelul de familie. Casa de tip familial “Apolodor” din Floreşti este condusă de soţii Iuliu şi Rodica Roja.

Povestea Roxanei şi a lui Cosmin F. De 17, respectiv, 13 ani începe în urmă cu mai bine de 8 ani când statul i-a plasat la Casa de tip familial “Apolodor” din Floreşti după ce părinţii lor nu au mai avut condiţii să îi poată întreţine. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, mama lor a murit.


Roxana este elevă în clasa a XI-a la un liceu din Cluj-Napoca, are bursă de merit şi este olimpică. În clasa a VIII-a a fost şefă de promoţie.

“Mama a decedat, tata e plecat în străinătate, pe Cosmin tata nu îl recunoaşte. Părinţii nu au mai avut condiţii să ne întreţină, iar statul ne-a plasat aici. Ţin legătura cu tata când vine din străinătate şi cu mătuşa, care la fel, munceşte dincolo”, povesteşte Roxana.


Le-au ajuns abuzurile la os

Sâmbăta trecută, povesteşte Roxana, stătea în curte pe bancă, iar la un moment dat părintele social, Rodica Roja ar fi ieşit afară din centru şi i-ar fi spus că fratele ei “o ia pe căi greşite şi că a fumat în baie cu alţi doi copii”.

„I-am cerut socoteală şi unul dintre copii mi-a spus că fratele meu nu a fumat în baie. Copiii mi-au spus că părintele social mi-a aruncat căştile la gunoi care erau la fratele meu. Acesta i-a spus că sunt căştile mele la care părintele social ar fi răspuns «nu sunt curioasă». Am coborât la masă şi mi-am căutat căştile în coşul de gunoi. Mi-a zis să nu mai caut scandal şi ceartă. Am plecat din sala de mese şi m-a dus la mine în cameră. De sus, am auzit zgomot şi ceartă. Când am coborât Cosmin era în colţul de la sufragerie şi domnul Iuliu Roja, soţul doamnei Rodica, l-a lovit în faţa mea. Atunci, normal, vâzând că pe fratele meu îl loveşte cineva am reacţionat urât. Am urlat, l-am întrebat de ce îl loveşte. A fost lovit peste faţă. S-a întors către mine, eu continuând să îi spun că nu are dreptul să îl lovească. M-a bruscat, m-a împins către mobilă, i-am spus să ia mâna de pe mine. M-a prins de urechi, i-am spus, din nou, să ia mâna de mine. Cosmin s-a băgat sub masă de frică. Am luat telefonul fix şi am vrut să sun la Direcţie (n.red. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj), la asistenta socială. Domnul mi-a luat telefonul. I-am spus că am dreptul să sun şi mi-a spun că nu sun nicăieri. I-am spus că mă duc la Poliţie. A închis uşa şi m-a trimis sus în dormitor. Am sunat de pe mobil la 112, le-am explicat ce s-a întâmplat. În timp ce vorbeam cu Poliţia, părintele social a urcat în dormitor. A început să urle când a văzut cu cine vorbesc”, a povestit Roxana pentru Monitorul de Cluj.


Poliţiştii s-au făcut că plouă

Tânăra spune că imediat după acest incident, Iuliu Roja ar fi sunat-o pe asistenta socială să-i povestească propria versiune a evenimentelor. Între timp, la centru a ajuns şi un poliţist.

“S-a consemnat totul într-un proces verbal, poliţiştii nu m-au lăsat să depun plângere, mi-au zis că plângerea se va depune numai dacă consideră cei de la Direcţie. Tot ce am povestit eu nu a avut nicio valoare în faţa poliţiştilor. Când a venit asistenta socială, doamna Iulia nu a mai recunoscut că ne-a bruscat, a declarat că nici nu s-a atins de mine. A mai spus că s-a arătat deranjată că am sunat la Poliţie, că i-am făcut de ruşine şi le-am stricat imaginea. I-am spus asistentei sociale că au mai fost antecedente, că am mai vrut să ne mutăm, nu ne-a dat voie să ne mutăm. De acum gata, vreau să plec din casă. Pe Cosmin îl tot şantajează emoţional, mereu îi spune că «nici pe mătuşa ta nu o mai interesează de tine, nici pe bunica ta, toţi o să te părăsească». După ce le-am spus că voi depune plângere, luni nu m-au lăsat să merg la şcoală”, a mai povestit Roxana.


Cuvintele sale sunt confirmate de reprezentanţii IPJ Cluj care chestionaţi în legătură cu acest caz au precizat că nu deţin date despre vreo sesizare făcută la Floreşti la o casă de tip familial. Este posibil ca poliţistul care a răspuns la apelul la 112 să nu fi înregistrat plângerea fetei?

Se închide robinetul cu bani?

Roxana şi Cosmin îşi doresc să ajungă la un centru pentru copiii instituţionalizaţi de la Gherla, unde, spun ei, au mai fost.


“Eu vreau să ne mute la Gherla, că acolo am mai fost, am foarte mulţi prieteni, personalul îl cunosc. La Gherla sunt locuri. Dânşii ştiu că această casă se va închide dacă plecăm noi că nu poate funcţiona cu doi copii, cât vor mai rămâne în casă după plecarea noastră. A mai plecat o fată tot din cauză că nu i-a plăcut. Sunt foarte multe cazuri în care copiii din aceste centre au probleme. Au mai fost probleme cu alţi copii, dar nimeni nu spunea nimic că eram prea mici şi primeam pizza şi suc să tăcem. Noi vrem să plecăm de aici”, a mai spus tânără, care şi-a făcut curaj şi miercuri a depus o plângere oficială la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj.

Casa de tip familial “Apolodor” din Floreşti este de stat, iar banii pentru funcţionare şi plata salariilor celor doi soţi vin de la Consiliul Judeţean Cluj.

Direcţia pentru Protecţia Copilului Cluj se îngroapă în hârtii şi rapoarte

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj spune că face verificări în acest caz.

“Este vorba de un incident la Casa de tip familial de la Floreşti, incident în care a fost implicat un băiat de 13 ani jumătate. Din primele cercetări declară că pentru un compartament indezirabil a fost lovit de părintele social. Sora mai mare anunţă prin 112 Poliţia, care se deplasează la faţa locului. Conform procedurilor interne, incidentul este adus la cunoştinţa conducerii Direcţiei. Ca şi prime documente în cercetarea administrativă există declaraţiile copiilor, celor doi fraţi. Vom colabora cu Poliţia vis a vis de posibilul abuz, episod de abuz. Rapoartele întocmite de personalul de specialitate, cu declaraţiile existente se înaintează către Comisia de Disciplină. În ceea ce priveşte mutarea celor doi la Gherla, noi ţinem cont de opinia copiilor, lucrăm cu copiii”, a declarat Alina Chiorean, şef serviciu la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj.

Potrivit unor surse din instituţie, dacă se dovedeşte că soţii Roja au ridicat într-adevăr mâna la cei doi fraţi, riscă inclusiv desfacerea contractului de muncă.

Soţii Roja, atitudine sfidătoare

Monitorul de Cluj l-a contactat pe Iuliu Roja pentru un punct de vedere. Probabil că dânsul nu ştie că numerele de telefon de la toate centrele de acest tip sunt postate pe site-ul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj şi oricine poate avea acces la ele şi să ia legătura cu conducerea zecilor de centre din judeţ. Pe un ton sfidător a întrebat reporterul de unde are numărul instituţiei şi dacă are permisunea Direcţiei să ia legătura cu el.

“Nu ştiu nimic. Nu pot să vorbesc cu presa decât cu permisiunea Direcţiei. Am o clauză de confidenţialitate semnată cu privire la tot ce se întâmplă. Nu am voie să dau detalii despre tot ce se întâmplă în Direcţie, în casă, cu copiii. Nu pot să încalc această clauză. Dacă îmi permite Direcţia, voi emite un punct de vedere. De copii se ocupă asistenţi sociali, psihologi, e o întreagă echipă. Aici vin zilnic controale, vizite. Nu suntem în vârful muntelui, neverificaţi de nimeni”, a precizat Iuliu Roja.

abonare newsletter