Actualitate

GREVĂ la Garda de Mediu Cluj. Nu se lucrează până la 12!

Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Cluj au intrat, din nou, în grevă în această dimineaţă.

Oamenii nu sunt la primul protest spontan Oamenii nu sunt la primul protest spontan

Comisariatul Judeţean Cluj se solidarizează cu acțiunea spontană de protest a colegilor din cadrul Agențiilor de Protecția Mediului, prin întreruperea programului de lucru pentru 2 ore, azi, 21 martie 2017, între orele 10-12.

Oamenii susţin că discuțiile privind legea salarizării au fost un eşec, instituţia din care fac parte fiind "de departe cea mai slab platită instituţie cu atribuţii de inspecţie şi control, din România".

Negocierile cu sindicatele s-au purtat pe tema eliminării discriminarii şi egalizării salariilor angajaților din instituțiile de inspecție si control, cu atribuții similare, din cadrul Ministerului Mediului si Ministerului Apelor si Pădurilor.

Reprezentanţii APM Cluj cer "deschiderea la dialog în vederea soluționării pe cale amiabilă a solicitărilor", se arată într-un comunicat remis presei în această dimineaţă.

Angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Cluj au trimis vineri o scrisoare deschisă adresată prim ministrului Sorin Grindeanu prin care au cerut majorarea salariilor pentru ca instituția să nu intre în colaps. Ei amenință că dacă revendicările lor nu vor fi luate în seamă vor sista emiterea actelor necesare accesării fondurilor europene pentru Autostrada Transilvania și alte drumuri din județ. - See more at: http://www.monitorulcj.ro/actualitate/56978-angajatii-apm-cluj-scrisoare-deschisa-catre-guvern-facturile-noastre-sunt-mai-mari-decat-salariile-vom-sista-emiterea-actelor-pentru-autostrada-transilvania#sthash.8XWQhUa0.dpuf

Ultimele Stiri
abonare newsletter