Actualitate
Zilele Filmului Românesc la TIFF. 5 lungmetraje, în premieră mondială
Cele mai noi filme românești vor fi proiectate în premieră la Cluj, în cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie).
Zilele Filmului Românesc (8-10 iunie) includ, în acest an, 27 de titluri - 13 lungmetraje și 14 scurtmetraje -, selecționate din peste 120 de înscrieri. Cinci lungmetraje vor putea fi văzute la Cluj în premieră mondială. Ca în fiecare an, TIFF-ul va reuni sute de profesioniști români și străini din lumea filmului.
În premieră absolută, la TIFF va rula noul film al Iuliei Rugină, “Breaking News”, cu Andi Vasluianu în rolul unui jurnalist de televiziune care supraviețuiește unei explozii într-o uzină. Pus în situația de a realiza un reportaj in memoriam, el constată că nu știe mai nimic despre colegul care și-a pierdut viața.
“Aniversarea”, a șaptea producție regizată de Dan Chișu, va avea premiera mondială la Cluj. Cu o distribuție impresionantă – cu nume ca Răzvan Vasilescu, Gheorghe Ifrim, Constantin Cojocaru, Mihai Constantin, Emilia Dobrin, Emanuel Pârvu și Coca Bloos -, este ultimul film în care joacă regretatul Mircea Albulescu. În jurul lui, la împlinirea a 94 de ani, se adună familia și prietenii, într-o seară plină de amintiri tulburi și discuții în contradictoriu.
După premiera mondială de la San Sebastian, producția Școlii de Film din Berlin “Vânătoare”, în regia debutantei Alexandrei Bălteanu, va avea prima proiecție în România la TIFF. Corina Moise, Iulia Lumânare și Iulia Ciochină joacă rolurile unor prostituate urmărite pe parcursul unei zile, sub un pod circulat din apropierea Bucureștiului.
De prima vizionare cu public va avea parte și “Testiculele lui Tarzan”, cel mai nou documentar semnat de Alexandru Solomon și filmat în Abhazia. Pornind pe urmele legendarei inițiative a lui Stalin de a crea muncitorul perfect dintr-un hibrid om-maimuță, regizorul ajunge la o interesantă combinație de SF și documentar.
Spectatorului îi revine rolul de judecător în “Procesul”, regizat de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan. Documentarul, prezentat tot în premieră mondială, urmărește cazul controversat al lui Mihai Moldoveanu, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o. Andrei Dăscălescu (Premiul de debut la TIFF 2009 cu Constantin și Elena) revine la TIFF cu Planeta Petrila, noul său documentar despre salvarea – prin cultură – a exploatării miniere recent închise.
Fotograful Cosmin Bumbuț debutează în regie cu “Ultimul căldărar, povestea unei familii de romi forțată să emigreze atunci când nu se mai poate întreține din propriul meșteșug. Camera obscura (r. Gheorghe Preda) scoate la iveală filme realizate în cinecluburile din comunism, unele dintre ele adevărate capodopere de subversivitate. “Varză, cartofi și alți demoni” (r. Șerban Georgescu) expune cu umor și absurdul de rigoare paradoxurile din viața producătorilor agricoli locali.
Radu Jude va fi prezent cu două titluri în Zilele Filmului Românesc. Folosind fotografii din colecția Costică Acsinte, documentarul “Țara moartă” prezintă perioada dintre 1937 și anii imediat următori lui august 1944, în ceea ce regizorul numește „fragmente de vieți paralele”. Spectatorii vor vedea la Cluj și “Inimi cicatrizate”, inspirat de scrierile și povestea personală a lui Max Blecher. Adrian Sitaru revine la TIFF cu “Fixeur”, cu Tudor Aaron Istodor în rolul unui jurnalist pus în fața unei dileme morale, iar de la Berlin vine “Ana, Mon Amour”, drama psihologică a lui Călin Peter Netzer, pentru care monteurul Dana Bunescu a primit Ursul de Argint.
Selecția de scurtmetraje include 14 filme. Titlurile din acest an sunt semnate de Anca Damian, Adrian Silișteanu, Andrei Huțuleac, Valeriu Andriuță, Marius Olteanu, Alex Mavrodineanu, Andrei Tănase, Stela Pelin, Tudor Botezatu, Ionuț Gaga, Conrad Mericoffer, Anton Groves, Damian Groves, Alex Mironescu și Sandra Rad.
Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, scurtmetrajul “Scris/Nescris” de Adrian Silişteanu va putea fi văzut pentru prima dată în România. La rândul lui, “Prima noapte”, de Andrei Tănase, se bucură deja de succes internațional. Scurtmetrajul a câștigat marele premiu la Dresda și a fost inclus în secțiunea Orizzonti la Veneția. Trei dintre filme sunt regizate de actori: “Când afară ninge”, al lui Conrad Mericoffer, “OffStage” și “Chers Amis”, debuturile în regie ale lui Andrei Huțuleac, respectiv Valeriu Andriuță.
Producția franceză “Square/ Careu” (r. Anca Damian) are parte de o proiecție specială la Cluj, după premiera de la Cannes 2016.