Actualitate

Monica Iacob Ridzi poate fi eliberată pentru că a absolvit în închisoare un curs cu media 10

Magistraţii Judecătoriei Gherla, care au aprobat cererea de liberare condiţionată a Monicăi Iacob Ridzi arată, în motivare, că aceasta a absolvit în detenţie cursul de calificare ”lucrător în gospodărie agroturistică” cu media 10 şi a avut o comportare regulamentară.

Potrivit motivării magistraţilor Judecătoriei Gherla, Monica Iacob Ridzi nu a fost sancţionată disciplinar, a muncit şi s-a achitat de sarcinile primite, astfel că a câştigat 237 de zile prin muncă.

”Instanţa reţine că din procesul verbal întocmit de comisia de liberare condiţionată din Penitenciarul Gherla, reiese că Monica Iacob Ridzi execută o pedeapsă de 5 ani (adică 1.826 de zile). A executat până în 24 octombrie 2017 un număr de 1.367 zile închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, ea trebuie să execute 2/ 3 din pedeapsă, adică 1.217 zile închisoare. Deţinuta nu a fost sancţionată disciplinar, a muncit şi s-a achitat de sarcinile primite, astfel că a câştigat 237 de zile prin muncă, a avut o comportare regulamentară şi a dat dovezi de îndreptare. A elaborat lucrarea «Securitate şi sănătate în muncă. O perspectivă legislativă evolutivă», care are caracter ştiinţific, iar în timpul detenţiei a absolvit un curs de calificare pentru ocupaţia de «lucrător în gospodărie agroturistică» cu media 10. Pentru rezultate bune a fost recompensată de 25 de ori”, se arată în motivare, potrivit Mediafax.


Magistraţii au mai ţinut cont în decizia luată de faptul că Monica Iacob Ridzi a depus la dosar acte ce atestă că suferă de mai multe boli, faptul că are doi copii minori, grav afectaţi de lipsa mamei, dar şi acte medicale care atestă că mama sa are o stare medicală precară, iar tatăl său este decedat.

”Instanţa a mai reţinut că Monica Iacob Ridzi a fost receptivă la activităţile cultural-educative, a fost membră a unei trupe de teatru din penitenciar şi a participat la mai multe spectacole cu această trupă. De asemenea, a participat la redactarea unei reviste din penitenciar”, se mai arată în motivare.


De asemenea, magistraţii au arătat că fostul ministru al Tineretului a decis pe propria răspundere şi pe riscul ei să lucreze pentru a obţine zile câştigate prin muncă, deşi suferă de 15 afecţiuni. Astfel, Ridzi a lucrat la început 5 luni la curăţenie în interiorul Penitenciarului şi de un an şi jumătate lucrează la deservire, la servirea mesei.

”Este o muncă fizică. Lucrează 10 ore pe zi”, se precizează în documentul Judecătoriei Gherla.


Judecătoria Gherla a admis, vineri, cererea Monicăi Iacob Ridzi de liberare condiţionată, decizia fiind contestată de DNA.

Tribunalul Cluj va judeca această contestaţie, sentinţa fiind definitivă.


Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie 2015, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat atunci la Poliţia Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, dar din cauza stării sale de sănătate a fost transferată, în 2 martie, în baza unei solicitări de internare, la Spitalul Penitenciar Jilava. Ulterior, ea a fost reîncarcerată la secţia exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.

În 26 martie 2015, fostul ministru al Tineretului şi Sportului a depus o cerere, care a fost înregistrată la Tribunalul Ilfov, pentru întreruperea executării pedepsei, motivând că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie. Imediat după ce a fost încarcerată, Ridzi a reclamat condiţiile în care stau deţinuţii, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit şi că pentru un om bolnav ca ea condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.


De asemenea, în 28 mai 2015, soţul Monicăi Iacob Ridzi, primarul din Petroşani de la acea vreme, Tiberiu Iacob Ridzi, anunţa că a depus o cerere de graţiere în numele soţiei sale, document în care au fost invocate atât starea de sănătate a acesteia, cât şi situaţia celor doi copii ai cuplului. Monica Iacob Ridzi a invocat în cererea de a părăsi Spitalul Penitenciar Jilava faptul că are doi copii, respectiv o fetiţă de un an şi şapte luni şi un băiat în vârstă de cinci ani. În susţinerea cererii de graţiere, fostul ministru a depus mai multe documente, între care şi o dovadă că suferă de o boală hematologică, iar din cauza imunităţii scăzute, orice infecţie pe care ar putea să o ia în penitenciar i-ar putea fi fatală.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a respins cererea de graţiere formulată de fostul ministru Monica Iacob-Ridzi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter