Actualitate

În doar câteva ore, polițiștii rutieri au aplicat aproape 30 de sancțiuni

Vineri, Serviciul Rutier a organizat o acțiune împotriva participanților la trafic care încalcă legea.

În data de 24.11.2015, timp de patru ore, în intervalul orar 10:00-14:00 polițiștii rutieri au folosit în cascadă radarele pe Bulevardul din municipiul Cluj-Napoca, DN1C-E576 – Jucu - Răscruci - Gherla – Dej, DN17- Cuzdrioara - Mănășturel. Deși au acționat doar timp de câteva ore, polițiștii au reșit să aplice 29 de sancțiuni.

„Ca urmare a desfășurării acțiunii au fost aplicate un număr total de 33 de sacțiuni contravenționate la O.U.G. 195/2002-R privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de 14.645 lei.  Dintre acestea, 29 sancţiuni contravenţionale au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură suplimentară, au fost reținute un număr de 10 permise de conducere, din care 7 pentru depășirea vitezei cu peste 50 km/h și 3 pentru depășire neregulamentară”, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Cluj.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter